Abisuri

Și-mi povestește cum e să stai într-un hotel de cinci stele, cu room service și zece piscine, cu bucătari de trei stele mișelin și cum e să mănânci homari trași în unt și flombați în șampanie.
„Michelin, pronunț, cu accent, în gând, că stelele nu vin de la vreun mișel așa cum nici homarii nu-s flombați”

– Dar să știi, nu e pentru oricine. Pare așa, la îndemână, dar acolo e cu mulți bani. Un pahar de șampanie costă cât salariul tău pe o lună. Și o noapte la hotelul ăla unde îi place lui Pichi să mă ducă, costă cât o sută de pahare de șampanie.
„Pahare cu șampanie, îi spun în gând, că doar nu-s făcute din șampanie. Cu toate că, la prețul ăsta, ar putea fi”

– Și ce spa, ce tratamente, ce mâini moi și delicate au maseurii aia. Eu și Pichi mergem întotdeauna împreună. Că-i romantic și sexi. Ultima oară am încercat masajul cu ciocolata. O ne-bu-nie ! Să știi că nu e ciocolata adevărată, e o cremă cu aroma de ciocolata. Nici nu vrei să știi cât costă.

– Cât o mie de pahare cu șampanie?, nu mă pot eu abține.
Nu răspunde imediat. Nu se așteapta să calculez atât de repede. Până să termin să-i clătesc părul, o ia de unde a rămas.

– Cam pe-acolo. Asta, dacă nu pui la socoteală și bacșișul. Că ăla mai încă…

Un salariu de-al meu pe-o lună ?

– Hai, mai bine nu-ți mai povestesc, că poate-ti pică prost.

– Spuneți, spuneți, doamna Petru, că așa profit și eu să călătoresc un pic.
În timp ce-i aplic tratamentul, îmi povestește despre cea mai scumpă sticlă de vin, cel mai scump parfum și cel mai drăgălaș soț din lume.
Indoi un prosop și i-l așez sub cap. Apoi o masez, încet.
Cum ar fi să mă cheme Pichi și să am bani cât pentru un milion de pahare „de” șampanie. Ar fi cum ar fi, dacă aș putea plăti pe cineva s-o facă p-asta să dispară. „