Abisuri

Azi, de la zece, o am pe doamna Neli. Când ajung la salon, ea e deja așezată pe scaun, cu prosopul aranjat în jurul gâtului. „Gabița mea dragă, îmi spun în gând, ți-s datoare vândută „.

⁃ Neata, neata, doamna Neli. Noi îmbătrânim și dumneavoastră întineriti.

⁃ Ei, tu Cristi, ca întotdeauna, tu ești o drăguță. Dar nu e chiar așa. Azi dimineață, de exemplu, fiică-mea mi-a sugerat că ar fi momentul să-mi fac un tratament cosmetic. Că cică mi se văd ridurile de la un kilometru distanță.

⁃ Ei, doamna Neli, ce ți-e și cu generația asta tânără. Au ei ochi să le vadă pe toate. Mai bine și-ar vedea de învățat, să nu ajungă să muncească de dimineața și până seara pe două mii de lei.

⁃ Așa e tu Cristi, dar cum să le scoți YouTube-ul din cap? Cu toți influencerii sau cum le-or spune? Să meargă ei la teatru, să învețe ce-i arta adevărată? Să le pui o carte în mână, să învețe ce-i aia literatură adevărată? Nici o șansă. Ei cu YouTube-ul lor și atât. Dar hai tu Cristi, să trecem la treabă, că mă grăbesc, că la mine acasă e șantier.

⁃ Ce vă fac azi, doamna Neli?

⁃ Vreau un bob un pic mai lung. Așa, știi tu, spre mijlocul gâtului să ajungă.

⁃ Da, ok, știu cum vreț. Haideți să vă spăl.

Timp de două șampoane, un tratament și un masaj, doamna Neli îmi povestește despre parchetul din sufragerie.

⁃ Chestia asta cu descălțatul la ușă cică nu-i peste tot. Dar ăștia, de intră încălțati, sunt de-ai noștri. Vecini, prieteni, rude. Mai ales când stai la casă, nimeni nu se descalta. Casa am mostenit-o de la mama, care o avea de la părinții ei. Bunicii mei, cum ar veni. Pe vremea lor, casa avea doar două camere mici, fiecare cu teracota ei. După Revoluție am hotărât să refac totul și am dărâmat zidul dintre camere. Astfel a devenit o imensă sufragerie cu etaj. Acum douăzeci de ani am ales ca pardoseală o gresie de culoare amestecata. Nici chiar bej dar nici chiar gri. Ceva care să țină la intrat încălțat. Degeaba le arăt ostentativ papucii de casă noi nouți, cumpărați special pentru musafiri, multi preferă „să se șteargă bine”. De când cu Covid-ul, chestia asta de a intra încălțat în casă a început să mă enerveze. Mi-am spus că poate oamenii nu dau doi bani pe gresie pentru că o asociază cu spațiile publice. Cine se descalță când se duce să-si plătească impozitele? Sau când merge în supermarket la cumpărături? Creierul uman e construit să funcționeze prin comparație, nu? Probabil de aceea intră mai toți încălțati la mine în casă, pentru că se cred în supermarket.De aceea m-am hotărât să pun parchet. Am căutat ceva de calitate, să țină la țopăieli. Înainte de pandemie, la mine erau chefuri, peste chefuri. De un an de zile însă, țopăi singură. Ceea ce mă deranjează cel mai tare când țopăi, este că mă trage la picioare. Degeaba îmi pun șosete groase, de lână, gresia tot trage. Și de țopăit încălțată nu țopăi, că mă împiedic.

⁃ Vedeți, doamna Neli, eu dacă stau la bloc, nu m-am gândit niciodată la asta, îi răspund eu, mai în glumă, mai în serios, înfășurandu-i, țopăind, părul într-un prosop de hârtie.