Abisuri

În căutarea adevărului interior

Spre răsărit


A iubit-o până la soare și înapoi. Așa i-a spus. Doar că nu s-a putut obișnui niciodată cu toate punctele celea mici și roșii. Prea multe și prea aproape unul de altul. Ea și-a lipit privirea de pământ și a început să plângă. Atunci el a strâns-o tare, în brațe. Mult timp a strâns-o tare în brațe. Până nu i-au căzut toți pistruii, nu i-a dat drumul. Când a terminat, i-a strâns pe toți, i-a băgat într-un sac și, cu gândul la cât de mult a iubit-o odată, a luat-o la vale, spre răsărit.

Un răspuns la „Spre răsărit”

  1. Avatarul lui Pe unde mai scriu – Metafora buzz-ului

    […] Spre răsărit O viață Degetul […]

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.