Locuiam pe o stradă în pantă, cu doar câteva case și mulți câini. Iernile erau lungi și nopțile albe, iar noi trăiam, în șoaptă, în spatele unor obloane verzi, închise. Uneori se lua curentul și atunci mama aprindea o lampa cu petrol, alteori venea vara și oamenii se îngrămădeau în trenuri de noapte, cu multe vagoane. Până într-o zi când, sătulă de televizoarele alb-negru, m-am întins pe nisipul cald, abia născut, și am numărat încet, val după val, toate ce vor fi fost să vină. Și au venit.
(Ficțiuni reale)
Lasă un răspuns