
Liniile. Spațiile. Această plictiseală. Acest univers uniform care ne cuprinde. Îți dai seama? Zic. Își aprinde o țigară și iese pe balcon. Se văd munții, zice și scuipă o flegma groasă, de la etajul zece. Chestia se sparge de asfalt. Pfui, zic, aș mânca o savarina. Deschide cămara și ia un kil de zahăr. Mixer, zic. Puțină sare. Nu te sinucide. Zic. Timpul le rezolva pe toate, zice. Semnificația gestului. Caut. Oare ce ar trebui să spun? Mă cuprind cu mâinile de ambele cuvinte și îmi torn un pahar de vin.








Lasă un comentariu