
Privim soarele cum apune peste Bărăgan. Atât de moale. Atât de aproape. Le tai câte o felie de pâine. Să le-o ung? Deschid frigiderul. Atât de gol. Închid ochii și dau drumul la vise.
Azi ne-am încălzit la lumina lumânării. Am gătit la lampa cu gaz și am băut apă din fântâna din curtea bunicii. Departe devine relativ. Le spun că o să treacă. Că voi scrie la compania națională de electricitate. La compania națională de gaz. La compania națională de apă. Ei dau din cap că da și se imaginează acolo.








Lasă un comentariu