Abisuri

Dragile mele,

După cum v-am scris în ultima scrisoare, am dat și primul interviu. Sinceră să fiu, am înțeles doar pe jumătate ce dorea omul acela să afle de la mine. Vorbea repede și cu accent. Ca să nu par complet idioata, când nu înțelegeam, zâmbeam. Nu știu, zău, ce impresie am făcut dar nici nu mă interesează. M-am simțit ca o marfa expusă pe tarabă. Oamenii vin, pipăie, întreabă cât costă și apoi pleacă. Sau, mai rar, negociază.
Și mai exact, m-am simțit ca un cal căutat la dinți. Să fie puternici, să reziste. Dinții mei au fost anii de experiență ca programator. Subiectul principal. Dacă aș fi vorbit franceza din fașă, probabil că m-aș fi vândut mai bine. Așa însă, după mutra sictirita a omului când am terminat ce aveam de spus, am tras concluzia că nu eram tocmai ce se așteapta să aibă. Dar nu-i bai, dacă nu iese, mă întorc acasă. De fapt și de drept cred că ar fi lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult în acest moment. Gata, nu mai plâng. Gata, nu mai plâng? Aș vrea eu. Problema e că-s înfiorător de singură. Mă plimb până obosesc și apoi mă duc în Auchanul de la Défense. Serile mi le petrec uitându-mă pe geam, la viețile altora. Cum se așează, în fiecare seară, la masă, cum mănâncă pop-corn uitându-se la televizor, cum aia, cum cealaltă. Pentru că aici oamenii nu au perdele la ferestre. Nu știu dacă e așa pentru că nu-i interesează sau e așa pentru că e la modă.
Când termin de uitat pe geam, termin o bere și apoi mă culc. Un fel de-a spune, mă culc. De fapt, mă pun în pat și aștept să adorm. Și tot aștept așa, uneori mă prinde dimineața tot așteptând și, abia după ce plâng un pic, adorm. Dar o să fie bine, să nu-mi fac griji, așa îmi spune patronul. O să fie altceva când o să-mi găsească de lucru. O să-mi fac prieteni, o să ies seara, în oraș, o să fie bine. Cu gândul ăsta adorm și tot cu gândul ăsta mă trezesc. Ah, am uitat să vă spun : aici sarea e din mare, nu din salina. Adică provine din evaporarea apei sărate din mările lor. În prima seară, după ce a plecat fata patronului, am găsit o cutie cu sare de mare printre cumpărăturile făcute de ea și mi-am făcut cruce. La ce naiba mi-ar trebui mie sare de mare când garsoniera în care stau n-are decât duș?
Cam astea ar fi noutățile. Țineți-mi pumnii să-mi găsească patronul ceva de lucru. Sau, mai bine, nu, că tare aș vrea să mă întorc acasă. Sau, cum vreți voi.
Voi ce mai faceți? Vă pup.