Abisuri

Azi am petrecut zece minute în fața unui raft cu hârtie igienică. Nu era planificat să petrec zece minute în fața unui raft cu hârtie dar : unu) nu știam că există hârtie igienică parfumata, doi) nu credeam că există oameni pentru care este foarte important ca hârtia igienica să miroasă a zmeură, 3) habar nu aveam că majoritatea locuitorilor din Clermont Ferrand care cumpără de la Atac-ul din centru preferă hârtia igienica cu miros de zmeură, drept pentru care Atac-ul din centru este mai tot timpul pe ruptură de stoc la hârtia igienica cu miros de zmeură și 4) sunt de genul care nu știe să spună „nu” nici în românește, nici în franceza. Drept pentru care n-am putut să nu merg cu Sophie la cumpărături. În plus, ținând cont că stau la ea de zece zile, n-ar fi fost politicos să o refuz. Nu? Nu. În fine, n-am putut să spun. De aceea mi-am petrecut zece minute în fața unui raft cu hârtie igienică. Doar de aceea? În timp ce Sophie încerca să găsească textura și mirosul ideal, eu încercam să formulez o frază „deșteaptă” cu mesaj, poveste și efect „wow” despre cum era când eram eu mică și se termina hârtia igienică de culoare maro, într-un singur strat, rigidă și abraziva, care se dădea pe sub mână în schimbul unui cofrag cu ouă de la găinile din curte sau câteva simeringuri de Dacia 1300.
Din păcate nu mi-am găsit cuvintele. Din fericire însă, cele zece minute au trecut repede. Habar n-am avut că din întâmplarea asta îmi voi hrăni, peste ani, multe vise. Subconștientul meu nu este cu nimic mai deosebit decât altele. Extrage momentele „wow” și le despica în patru. Nopți la rând. Ani în șir. Dar asta e altă poveste.
Voi? Cum sunteți? Vă pup.