Merge repede, repede, sa nu întârzie. Nu privește orașul de sus, nu are timp. Nu e atentă la zgomote, nu vede nici în stânga, nici un dreapta. Doar merge, scufundata în gânduri. În dreptul primului tunel pădurea parcă se aude altfel. Un murmur amestecat cu un țipăt, așa i se pare că aude, înainte ca două mâini s-o apuce strâns s-o ia și să o ducă. O apă curgătoare, jos, jos de tot, și un pod peste ea, asta vede când deschide ochii și încearcă să-și aducă aminte cum o cheamă și nu reușește.
Lasă un răspuns