Abisuri

Stă picior peste picior și citește o carte. Este îmbrăcată cu un maieu decoltat și o fustă de blugi, scurtă, aproape că i se văd chiloții, îmi spun. Din când în când scutură scrumul pe jos. Încerc să citesc titlul cărții dar nu bat atât de departe. Este o carte groasă, cu coperți roșii. Cere un pahar de vin și continua să citească. Ca și cum nimic n-ar exista în afară de ea. Așa ar trebui să mă comport și eu, mă gândesc. Eu am fost învățată să îmi pese de toți și de toate. Genul altruist, asta sunt. Cum să mă schimb, așa, peste noapte, să-mi cumpăr un pachet de țigări, eu care n-am mai pus țigară-n gură de pe vremea liceului, să mă așez la o terasă, în buricul târgului, și să cer un pahar cu vin? Îmbrăcată într-o fustă scurtă, aproape să mi se vadă chiloții? Apare un tip, se asaza la masa ei și îi face semn chelnerului, că vrea o cafea. Apoi o pupă, când pe un obraz, când pe altul. De patru ori, atâta durează. Ea își mai aprinde o țigară, cere și el un pahar de vin. Tot alb? Nu, rose. Încep să discute. Nu înțeleg mare lucru, nu aud mare lucru. Par să nu fie de acord. Par să nu-și dea seama că vorbesc din ce în ce mai tare. Pardon, excusez-moi, intervine chelnerul, serait-il possible de … ? Nu, ii răspunde tipul și continua să argumenteze. Până la urmă cad de acord. Ea plătește, el își termină vinul, se ridică amândoi de la masă, ea se întoarce să-și ia cartea. Voulez-vous un deuxième café ? Tresar. Nu, nu vreau, să-mi aducă doar nota. O aduce, îi las bacsis și o iau agale spre apartamentul în care locuiesc de trei săptămâni.