Abisuri

Azi mi-am comandat o brățară de argint, de la Matty, o cremă de față și una de mâini, de la Daniel Jouvance și trei perechi de pantaloni, de la Redoute. Așa a trecut dimineața. La prânz am ieșit să-mi cumpăr ceva de mâncare, salam, oua, biscottes, gen plus un roman polițist și altul de dragoste, de la France Loisirs. Hrană spirituală, cum ar veni, cărțile astea. Ca să uit și să nu plâng, că mi-am promis să nu mai plâng, citesc mult și-mi imaginez. De exemplu, îmi imaginez că șase luni n-or fi un capăt de țară. Adică n-or trece atât de greu încât să-mi jur, în fiecare seară, că mâine o să-mi iau bilet de avion și o să mă întorc acasă. Și-mi mai imaginez că, din banii câștigați, le voi cumpăra o groază de cadouri. Celor din țară, vreau să zic. Familie. Prieteni. Vecini. Aici nu prea pot spune că am mulți prieteni. Familie, ioc, iar despre vecini, în afara de propietareasa, cum îmi place mie să-i spun, nu cunosc pe nimeni. Doar așa, din vedere, cunosc două femei machiate excesiv, îmbrăcate mai mereu în niște fuste atât de scurte încât, dacă nu sunt atente… În fine. Dar asta nu e treaba mea. Ce le e scris să li se întâmple, li se va întâmpla. Și oricum, abia de ne salutăm. Ele așa, cu o mișcare abia perceptila din cap, eu, din ochi și doar din politețe. Că nu vreau să intru în vorbă cu ele. Ce ne naiba să ne spunem? Hmm, și totuși. Cred că am avea o droaie de chestii să ne spunem. Și, la urma urmei, poate chiar ar fi indicat să vorbesc cu ele în loc să plâng. Sau să-mi pierd timpul cu comenzile și să-mi cheltui banii. Că uite, nici mijlocul lunii nu e și mai am doar cinci sute de franci până la salariu. Dacă pot trăi zece zile cu cinci sute de franci? Bună întrebare. În România reușeam cu mai puțin, o lună întreagă. Da, dar acolo te puteai împrumuta la x,y,z, mai făceai un CAR, mai un troc cu simeringuri la schimb pe zece oua. Na, că mă apucă iar plânsul. La naiba cu promisiunile astea. Ies să-mi cumpăr un flan cu ciocolata și revin.