Îmi numărai pe degete mișcările. Clipirile din gene, cearcănele, ciocanele din timpane, inspirație, expirație, bătăile inimii, nuanțele de roșu din obraji, erau, toate, o mulțime de numere învățate pe de rost, un métronom stricat, asta îți sunt, îți ziceam, fă pași, îmi răspundeai și continuai să numeri. Unul câte unul, pașii mă purtau din ce în ce mai departe. Furios, scuipai sâmburii de cireșe și apoi îi plantai. Nu m-am întors niciodată. M-aș fi pierdut printre toate acele petale roz și nevinovate.
Abisuri 
Lasă un comentariu