Cădeau moi, grase, galbene. Uneori dulci, alteori acre. Se spărgeau imense, de asfalt. Ramăneau fragede. Țepene. Tari. Uneori erau verzi. Alteori erau viespi. Cuiburi întregi de viespii construite din nimic. Asta erau. Taman bune, ziceam. You know what? I’m happy. Așa îmi spuneam. Amestecam până mă dureau oasele. Și mai trecea o zi. Și mai trecea o noapte. Și eu, în continuare amestecam. Vântul. Ploile. Ce mai conta. O zi în plus? Una în minus. Făceam gem și locuiam departe. Așa eram.
Abisuri 
Lasă un comentariu