Abisuri

Își aduce foarte aminte de ziua când, în vizită la o mătușă, sau la o vecină, o prietenă de-a mamei ei sau, pur și simplu, complet întâmplător, a ținut între degete albumul cu fotografii mari, colorate, atât de deosebite de toate celalalte fotografii pe care le văzuse înainte. Casa Battlo, Casa Mila, Palau de la Musica, Park Guell, Sagrada Familia.

Dar când o fi avut omul asta timp să-și imagineze toate aceste lucruri că apoi să le mai și ridice către cer, atât de frumoase și, în același timp, atât de diferite de tot restul?

Nu știe ce-a făcut-o să-și aducă aminte de albumul cu fotografii, poate liniștea din compartiment, poate fața zbârcită a bătrânului ațipit de lângă ea, poate verdele pădurii de dincolo de ferestrele murdare ale intercity-ul Brașov București?

I se întâmplă des să nască amintiri legate într-un fel complet lipsit de logică de ocupația prezentului. I se întâmplă, de exemplu, să-și amintească de un Revelion oarecare în timp ce curăță morcovi sau de profesoara de franceză din generală cinci în timp ce spală vasele.

Închide ochii și trenul dispare.

Pădurea și bătrânul ațipit nu mai sunt. Este doar ea în fața unei porți dragon. Intră fără să bată se trezește într-una din casele lui Gaudi. Cască ochii cât casa aceea albă din fața ei și zâmbește. E bine acolo, își zice și, ca prin vis, aude zgomotul gării de Nord. Peronul cinci e la fel de animat ca atunci când a sosit, astfaltul e încă sărit, ceasul gării e încă urmă, naveta spre aeroport e rezonabilă, avionul pleacă cu doar o jumătate de oră întârziere.

Ajunge, e încă lumină, dar îi e somn. Atât de somn. Se trântește în pat și doarme neîntoarsă. Când se trezește deschide geamul și-și pregătește micul dejun. Iaurt grecesc cu granola, căpșuni, afine și semințe de cânepă. Dincolo de verdele pădurii, dincolo de fața zbârcită a bătrânului ațipit, dincolo de ferestrele murdare a intercity-ul Brașov-București, Barcelona îi zâmbește larg, toată dimineața.

Urmarea este aici, noul blog culinar al prietenei mele.