Abisuri

– Te contrazic, îi spune el, trebuie să vină de undeva. Probabil pentru că îți place să te joci. Nu-i așa că-ți plac jocurile? Hai, recunoaște. Fii sinceră odată și tu.

– Dacă îmi plac jocurile, zici? La ador. De unde mi se trage? Chestia e că habar nu am care a fost primul. Să fi fost rummy? Să fi fost Păcalici? Cine să mai știe. Cât despre reguli, știi cum se spune, sunt făcute ca să fie încălcate. Ca tot ce este frumos și interzis. De exemplu, pe vremea împușcatului, noi, fetele, locuiam într-un cămin de fete iar băieții într-unul de băieți. Că așa era pe vremea aceea. Și tocmai în asta consta frumusețea : să faci cumva să încalci regulile. Băieții urcau la noi pe fereastră și se ascundeau sub pat când se nimerea să treacă baba cloanța pe acolo. Așa îi spuneam noi supraveghetoarei de servici. De fapt, la început au fost trei. Făceau cu schimbul, când una peste zi, când una peste noapte. Spre sfârșitul primului an a rămas doar tovarășa Gina, un pic cam surdă dar tare tafnoasa. Dacă i se punea pata pe vreuna dintre noi, nu scăpam până nu-i aduceam vreun pachet de cafea, adevărată, nu nechezol, sau vreo apă de Cologne, de la mama ei. Pe mine i se punea cel mai des pata, că știa că maică-mea se descurca și făcea rost, și asta mă enerva rău. Pentru că știam că, indiferent cât de cuminte aș fi fost, tot mi-ar fi găsit ea vreo bubă, să mă pedepsească. De-aia, spre sfârșitul primului an, m-am decis să nu mai fiu cuminte deloc. Că ce? Să mă ia de proastă? Atunci am inventat Jocul. Pe scurt, J. În fiecare săptămână, una dintre noi, fetele, avea dreptul să-și aleagă o victimă. Pe oricine era permis să-și aleagă, nu era musai nici măcar să spună de ce a ales-o, trebuia doar să ne spună cum putem da de ea. Și aia dintre noi care o speria mai tare, avea dreptul să aleagă următoarea victimă. În general erau sperieturi ușoare, un țipăt, o zbatere mai puternică de inimă, doar cele două supraveghetoare, colegele lui Gina, s-au speriat de moarte. De unde să știu eu că-s bolnave cu inima? Cu Gina însă, nu a mers. Nicicum n-am reușit s-o sperii. Pentru ea a trebuit să inventez alt joc. Dar am reușit.
Apoi ea tace.
El nu îndrăznește să spargă tăcerea.
Ea își plimbă degetul arătător pe spinarea lui și zice:

– Da ce, te-am speriat?
El n-a mai contrazis-o niciodată.