Un vuiet m-a trezit, m-am îmbrăcat repede, am băut o cafea rece, am căutat sacul, mi-am îndesat în sac cărți, pleduri, șlagăre la modă, creme solare, unghiere și pălării cu boruri mari, am chemat liftul, dar n-a venit, am luat-o pe scări în jos, până acolo, la locul de unde se năștea vuietul. Am închis ochii și am înghițit răsăritul. Dă-te domnule jos de pe cearceaful meu, am auzit în spatele meu și m-am tăvălit de râs în nisipul fin de la marginea mării, până la apus, când vuietul n-a mai fost.
Abisuri 
Lasă un comentariu