Abisuri

Tanti Mia, mătușa de gradul doi din partea bunicului, locuia într-o curte de tip cartier, așa îmi plăcea mie să-i spun, în care se intra din Matei Basarab, printr-o poartă înaltă, genul săsesc, care, în pofida instrucțiunilor afișate la vedere, lipite direct pe poartă, rămânea mai tot timpul deschisă. În spatele porții se găseau o sumedenie de case, multe dintre ele lipite una de cealaltă, unele cu etaj altele fără. 

Tanti Mia locuia în capătul curții, la primul etaj al unei case pe care o împărțea cu un cuplu fără vârstă, cu care se certa în mod regulat, din motive iscate din nimic. Când eram mică, maică-mea mă trimitea din când în când la tanti Mia, ba cu o zacusca făcută în casă, ba cu o bucățică de brânza și câteva oua, ba cu un castronel cu salată de bœuf, pregătită după metoda „fără carne”. 

Ca să ajung la tanti Mia trebuia să urc o scară de lemn cu trepte uriașe. Mai întotdeauna urcam scara în spirală pe întuneric, căci becul era ori ars ori nu era deloc. Tanti Mia dădea mereu vina pe vecinii de la parter, că așa erau ei, strânși la pungă și extrem de zgârciți. 

Mirosea a putregai scara de lemn și, când îmi deschidea tanti Mia ușa și mă poftea in casă, mirosul de putred era înlocuit de mirosul de naftalina. Să nu mănânce moliile hainele bune ale lui Gogu, așa îmi spunea tanti Mia când mă vedea că strâmb din nas, n-a avut destui ani să le poarte pe toate. Nenea Gogu murise de tânăr, fusesem si eu la înmormântare și mă forțasem să fiu tristă, ca tot ceilalți din jurul meu, dar nu reușisem. Niciodată nu-mi reușea faza cu tristețea la înmormântări. Abia de reușeam să mă abțin să nu izbucnesv în hohote de râs văzându-i pe toți cei din jurul meu atât de serioși. Din această cauză ajunsesem să cred că sunt pe cale să devin un monstru în pantaloni scurți, ascuns în spatele unor ochi verzi, inocenți. 

Nu-mi aduc aminte prea bine de nenea Gogu, știu doar că era slab și umbla mereu într-un costum gri, făcut la comandă, din stofă de la Carpatex, luată la reducere. 

De cum intram în bucătăria mică ce dădea direct din scară, tanti Mia scotea pachetul din plasă, mă întreba de mama, ce mai face, de ce nu mai trec și ea s-o vadă, măcar o dată pe săptămână, după servici, după care mă poftea să stau un pic, pe canapeaua de sub tablou. Era un tablou destul de mare, cu ramă groasă din lemn maro, în care era prinsă o fotografie în alb și negru în care un nenea Gogu extrem de tânăr zâmbea un pic forțat lângă o tanti Mia mai frumoasă decât mi-aș fi putut eu vreodată imagina că ar fi putut să fie.

Text după imagine.