Abisuri

Nu reușisem să adorm. Stătusem cu ochii lipiți de televizor iar maică-mea vorbise toată noaptea la telefon. Cu mici pauze în care, dacă nu se ducea să verifice gazul, că n-avea presiune, se ducea la baie, trăgând bine ușa de la cameră după ea, să nu intre frigul.

Stăteam toți în camera mică, de la stradă, o femeie, o adolescenta, un bunic și un motan, și ne țineam de cald. Televizorul era așezat pe o comodă mică, din lemn de nuc, care făcea parte dintr-un set care mai conținea încă două dulapuri mari, o vitrină și o masă, toate din lemn de nuc, cumpărate de bunicul la un preț de nimic, pe vremea când eu eram încă mică, vreo șapte ani, sau pe-acolo, să fi avut.

Și acum îmi aduc aminte de prima mare ceartă la care participasem, aproape plângând, privind-o pe bunica cum se spetea să împingă dulapul înalt și greu, să intre în camera mare, pe peretele cu soba de teracota.

Părea atât de greu dulapul, încât, în mintea mea de copil, cineva îmi șoptea că nici măcar armata tuturor vecinilor din cartier de-a fi fost să se formeze, nu ar fi putut muta dulapul din loc.

Și totuși, ajutați de unchiul Gogu și de unchiul Nicu, după care mama ma trimisese să-i chem, reușiseră, după vreo oră și ceva, să împingă dulapul până în perete și să-i așeze sub unul dintre picioare o pana improvizată, din hârtie. Să nu se mai miște.

Și nu se mai mișcase de atunci, nici măcar la cutremurul din ’77 nu se mișcase, atunci căzuse doar lustra din camera mare, care, după cum spunea bunica în timp ce strângea cioburile cu fărașul, nu fusese niciodată bine prinsă. 

Când începuseră împușcăturile, stinsesem lumina și ne îndepărtasem cât de mult  putusem de fereastră. Ca să prind curaj, îmi spusesem că, în ultimă instanță, o să coborâm în pivniță.

În caz că.

Și ce dacă era apă în pivniță și n-aveam cizme de cauciuc? O să răbdăm și basta, până o să treacă.

C-o trece cumva, nu-i așa?

Până la urmă împușcăturile de pe stradă se opriseră. Mama dăduse drumul la televizor, motanul rămăsese pitit sub masă iar bunicul ne spusese să nu ne facem griji. Or să vie ei, până la urmă. Americanii.