Abisuri

Scrisori (1)

Draga mea,
Mi se întâmplă și mie, uneori, să am senzația clară că nu mai exist. Că am existat cândva, pe vremea în care merita să exiști, chiar și pentru simplul fapt că era de datoria ta să lupți, datoria ta era să supraviețuiești, era mult mai simplu pe atunci, decât în primele două războaie mondiale, pe atunci bunicii mâncau mămăligă cu cartofi o singură dată pe zi și uite ca au supraviețuit, și nu le-a ridicat nimeni statuie, au supraviețuit în tăcere, atât cât au putut, de la ei am învățat cum e să fii omul din umbră, omul fără chip și fără glas, un epsilon neglijabil, așa mi se întâmplă uneori și mie să mă simt dar nu mă ține mult, e îndeajuns să privesc în urmă și să văd câte am realizat ca să o iau din nou și din nou, de la capăt.