Abisuri

---

Continuarea de aici.

Ne-am întâlnit cu gazda într-o parcare. Vila închiriată apărea a fi cam la șase minute distanță. 

Șase minute cat cinci ore, atât de complicat ni s-a părut. 

Drumul era îngust, în pantă și în nenumărate curbe, fără vizibilitate. 

Dacă se întâlneau două mașini, una dintre ele trebuia să găsească o posibilitate de a ceda trecerea. 

Gazda ne-a spus să nu ne facem griji, când or să ne vadă cu număr străin, localnicii ne vor ceda trecerea. 

În realitate nu a fost deloc așa. Nici măcar unul n-a cedat. Ba mai mult, se lipeau de noi, să mergem mai repede. Și, pentru ca oricât ne-am fi dorit să înaintăm mai repede, nu era cu putință, ne claxonau. 

Ospitalitate, nu glumă! 

Vila s-a dovedit a fi chiar mai faină decât în poze: o priveliște de vis, vedere 180 la Marea Adriatică, de pe munte, din mijlocul unei livezi de măslini seculari. 

Piscina, balansoar, grătar, grădina cu rozmarin. Cine și-ar putea dori mai mult? 

În plus, în frigider am găsit o sticlă cu vin alb, local, două cutii cu suc de fructe și câteva sticle cu apă. 

Aveam prosoape de piscină, capsule pentru mașina de cafea si o sticlă de ulei de măsline, producție proprie. 

Recomand cu mare drag această locație.

După ce am luat totul în primire, am făcut o baie în piscină și ne-am terminat seara pe terasa de la etaj, cu un pahar de vin în față, admirând soarele cum se topește în mare. 

A doua zi am găsit o plajă micuță, la Dobra Vodă, unde ne-am petrecut primele ore ale dimineții. 

Destul de liniște, oameni relativ puțini – fiind extrasezon, era normal să fie așa, cu excepția weekendului. 

Recunosc, nu m-au dat pe spate plajele din Muntenegru. Cele cu nisip erau gen Mamaia iar restul erau cu pietre în loc de nisip, și tot gen Mamaia erau, cu hoteluri construite aproape de marginea apei. 

Dar apa a fost faină. 

Nu departe de plajă se afla un hotel de cinci stele (525 euro pe noapte) cu plajă privată – un fel de-a spune plajă, mai degrabă o stâncă privată pe care erau așezate chaise-longue – cu intrare în mare ca la piscină, pe scară. 

Frumos mi s-a mai părut tot acel ecosistem privat construit în jurul acelui  loc sălbatic. 

Frumos și scump.

Cam de trei ori mai scump decât vila noastră. 

După plaja a urmat Konoba Ribar. Recomandat de Google cu 4,6/5. 

Taverna pescarului, cum ar veni. 

Un platou cu pește și cu fructe de mare pentru două persoane, mare și delicios, a costat 37 de euro. 

Pentru Muntenegru este un preț corect.

Ne-a plăcut și locul, și mâncarea, și pisicile. 

Un loc superb, cu toate ca drumul până la el a fost un pic complicat: îngust, în pantă și cu multe serpentine. 

Ce mai, nimic ieșit din comun pentru acea zonă mare-munte. 

Dar a meritat cu vârf și îndesat. 

După amiaza a fost întâmplarea cu puiul de cățel – cățeleandra – venită de la stână și aciuată pe lângă vila, căreia i-a plăcut atât de mult de noi, încât a început să fure și să roadă tot. 

Inclusiv ochelarii de vedere ai lui So, șoferul. 

A fost un adevărat moment de panică, atunci. 

Mi-au trecut prin fața ochilor fel și fel de scenarii posibile. 

Oare o să vină Bolt-ul în acel colț uitat de lume? 

Cat o să dureze în Muntenegru ca sa fie gata o pereche de ochelari progresivi? 

Și cat o să coste? 

Căci, bineînțeles, asigurarea obligatorie de călătorie nu acoperă și parte legată de optica. 

Până să găsesc răspuns la toate întrebările, ochelarii de rezervă au funcționat perfect. 

Urmarea o găsiți aici.