Abisuri

Mă așez la bar și cer un whisky. Apoi închid ochii și ascult. Miros. Forfota de sâmbătă seara și un iz de transpirație amestecat cu tutun. Deschid ochii și dau de el. Tipul de lângă mine. Jazz ? Nu, fox. Uneori pop. Și, foarte rar, tango. Dar de ce nu…

E atât zgomot izbucnit din nimic, atâtea voci născute din șoapte, sunt atâtea vise decedate în fașă. În ultima vreme s-au amestecat toate. Anotimpurile, amintirile, visele, căile. Azi am luat-o, agale, pe Canal. Ca să înțeleg de ce, am privit orașul de sus. Neînțeles, de sus orașul tăcea. Mi-am scos…

Știam eu că așa o să se întâmple. De când mi-a telefonat Gicu, să mă întrebe dacă l-am văzut pe Nae. Să tot fie vreo trei ore bune de când nu l-am văzut, i-am zis eu, știi și tu cum e, când are o idee fixă nu te mai poți…

– Un gin tonic, îi cer barmanului. Tu ce vrei ?, îl întreb pe Alex.  Alex îi face semn barmanului să facă două.  – Să tot fie vreo trei ani. Sau patru? De când ne-am văzut ultima oară, zice. – He, he, bătrâne, ești optimist. În iulie se fac fix cinci ani. Țin…

S-a pitit în spatele fotoliului vechi, mâncat de molii, a strâns pumnii și a închis ochii. I-a auzit mai întâi pașii pe asfaltul străzii. Călca rar dar apăsat. Apoi i-a simțit mirosul. Tutun amestecat cu parfum ieftin și transpirație. La un moment l-a auzit cum și-a tras flegma din gât…