Eu judec, tu judeci, el/ea judeca …
Ne tot judecam intr-una. Timid, pe sub mustata sau coroziv. Rational, demonic, din doar pura intamplare. De-al naibii sau doar pentru ca ne-am obisnuit. Fara judecata cotidiana ne-ar cotropi plictiseala aia de zile mari pe care o tot dam ca exemplu evocator al unei lipsei de ocupatie fara motiv evident imposibil de judecat.
Ne judecam prin ochii judecatorilor din fata, interpretand judecata perceputa prin linistea dintre doua cuvinte. Caci, judecand la rece, tacerea e de aur. Ii judecam pe fiecare pe rand, unul cate unul, judecand profund diferentele de judecata, toate explicabile intr-un final chiar si judecate cu doar jumatati de masura.
Judecam tachinandu-ne scara de valori cu sinusoide uneori abrupte, alteori deloc. Judecam pentru a ne justifica existenta si valoarea adaugata. Socializam judecand si judecandu-i pe altii intr-un joc de-a puterea, influenta si popularitatea.
Judecam sa ne dovedim ca ne meritam clipa, traim ca sa ne judecam judecata. Preparand in tacerea judecata de pe urma.
Abisuri 
Răspunde-i lui Judecata « Abisuri | BunDeCitit.ro Anulează răspunsul