Abisuri

Nu sunt completă nici măcar pe jumătate. Întotdeauna se găseşte o bucată din mine să o ia razna, haihui, pe la alţii.

Momentele-mi sunt incomplet încheiate, parcă şlefuite din fugă. Reconstituiri nereuşite ale unui original demult perfect. Perfecţiunea momentelor se stinge încet, pe terminate. Din ce în ce mai rară şi mai bine ascunsă, din ce în ce mai amestecată cu imperfecţiuni “ca din întâmplare”.

Amintiri, perfecte încă, răzbesc timpul doar că să-mi facă în ciuda, le aud doar chicotelile răutăcioase glumind pe sub mustaţă. Întorc brusc capul. Devin brusc serioase. Un junghi mă străpunge, incomplet din fericire, moştenit din generaţie în generaţie. Îl ignor aruncând-l amintirilor perfecte până acum o clipă. Poate se molipsesc şi ele.

Refuz să fiu încă odată incompleta imperfectă. Asa sunt eu … Pe jumatate trecuta.