Copil fiind, clipele prezentului mi le petreceam pe la altii, injurand marunt in gand nesansa de a nu ma putea scufunda in propriul prezent, atat de golit de continut.
Acum as vrea sa fiu cu vreo zeci de ani in urma, pe vremea cand problemele mi le inventam singura privind ore in sir strazi si oamenii lor grabiti, eu, hiper plictisita atarnata pe o margine de vacanta inca tot neplanificata, inca tot acasa. Privindu-i pe ceilalti ma imaginam departe de ei, in locuri decupate cu grija extrema din filele calendarului primit in dar si depuse in teancul dorintelor in ordinea prioritatilor.
Visam la plaje cu nisip negru si valuri albastru intens improscate din cand in cand cu verdele crud al palmierilor. Visam la orice altceva decat la ceea ce aveam.
Ignoranta visatoare! Lasam clipele sa treaca la liber prin prezentul golit de orice continut, plecata fiind in cautarea clipelor altora.
Acum regret amarnic ignoranta tineretii aproape consumata visand in secret sa mai pot atinge din cand in cand pervazul plictiselilor precoce si sa-mi mai pot toci inca o eternitate duzine de imaginatii bolnave.
Atunci vroiam ceea ce am acum, acum visez la ceea ce am ignorat atunci.
Abisuri 
Mereu visăm la ceea ce speram a avea…ori a fi.
Unii zic ca e bine sa visezi. Si eu cred la fel , de altfel. Problema este ca , visand prea mult uitam sa ne traim viata. Sau poate doar sa o traim alfel?
Viata cu sens presupune intotdeauna scopuri de atins, adica vis… plus actiune! Cu cat mai multe scopuri, cu atat mai bine. De-asta nu cred ca exista „prea mult” cand vorbim despre a visa.
Daca nu ne-am limita uneori doar la a visa, ci am mai si intreprinde ceva pentru… sigur ne-am trai viata „altfel” – adica mai frumos decat o facem deja. Parerea mea… 😉
Am visat de cand ma stiu. Cu ochii deschisi si nu numai. La un moment dat aproape ca devenisem dependenta. Era frumos, era perfect. Din pacate starea de beatitudine a fost brusc oprita de diferite evenimente. Acum regret visele dar imi spun in acelasi timp ca prea am lasat sa treaca pe langa mine o sumedenie de chestii reale, posibile.
Se simte din randurile tale – toate! – ca esti visator innascut. Da, intelegi perfect, despre chestiile reale si absolut posibile vorbim aici. Adica despre tot ceea ce omul isi poate imagina… 😉
Doar reactia in fata evenimentelor-obstacol pare a face diferenta intre cel care le-a lasat sa treaca pe langa el si cel care le-ar fi apucat strans in pumn. Eu cred ca nu e tarziu. Esti omul potrivit si deschis.
și eu mă mai trezesc dorindu-mi să fiu cu câțiva anu în urmă…pe când exista casa bunicilor…
Eu zic ca nu suntem niciodata multumiti cu ceea ce avem. Specia asta umana , ar face orice sa supravietuiasca !