Gropi

V-ati simtit vreodata locuri lipsa, goluri la dispozitia publicului trecator, dintr-un joc al hazardului pur aleator sau poate si putin ajutat, dar numai putin caci restul a venit puhoi neasteptat peste noapte, cel putin doispe cutite aruncate cu voiosie pe la spate?

V-ati simtit vreodata astupati de zeci de mii de cereri diferite, exprimate ca raspuns la intrebari fara alt raspuns posibil, ingropati sub ego-urile unor impotente dificil de asumat?

Uneori am impresia ciudata ca, din dorinta abrupta de a ocoli pe cat posibil refuzul celorlalti de face cu adevarat ceva, ne incarcam ca niste imbecili cu o buna parte din actiunile lor abandonate.

Buna crestere? Principii de bun simt – „vorba lunga saracia omului” – adanc si de mult prea multa vreme bine inradacinate? Alergii peste alergii in fata unui cult al personalitatii insamantat cu mare grija, ingrijit si bine crescut in sanul unor familii de vita nobila? Ratiunea de a trasforma ilogica bucatilor de „proprie initiativa in scopuri la fel de proprii” intr-un tot unitar coerent pentru toata lumea?

Probabil un pic din toate. Si probabil mereu aceiasi in groapa si mereu aceiasi lustruindu-le realizarile, in lipsa mereu acelorasi mult prea profund ascunsi sub tone de actiuni recuperate in scopuri nobile.

Daca v-ati simtit vreodata asa, sa stiti ca nu sunteti singurii. Mai exista inca multi inocenti visatori ingropati de vii.