Creatii in fasa zburdau la alegere. Eu alegeam la intamplare, formatam putin si apoi expuneam cu fala. Tu ramaneai stana de piatra, stanca tare de bazalt severa in limitele impuse de propria-ti conditie. Limitata.
Dadeai probabil vina pe sistem dar rictusul fortat spunea cu totul si cu totul altceva. Cand unul citea tu pareai sa asculti critic, defapt criticai ascultand si apoi aplicai reguli aproape binare taind cu nesat, la alegere. Te alimentai din increduliati si apoi notai satisfacuta note. Proaste.
Noi huiduiam aprig, nu numai in gand, tu urlai cat te tineau principiile si apoi faceai reclamatie la directiune. Eu apasam pe buton la fix fara zece si atunci muzica iti invaluia aberatiile. Noi toti scoteam sandwich-ul de ora zece din pupitre si muscam savuros din el pana cand tu nu mai puteai si o taiai la picior catre usa din fundul clasei.
Nu te-am adorat, nu te-am respectat, nu aveam de ce, nu aveam unde, nu aveam pe cine. Erai gaz, te ridicai superficial la suprafata dupa prima replica.
La un moment dat mi s-a facut mila de timpul pierdut, ore trecute minut cu minut, siroaie de secunde ordonate conform regulilor impuse de tine. Atunci m-am decis sa recuperez siroaiele intr-un ritm accelerat.
Ani buni dupa mi s-a facut mila de tine si am decis sa ti-o declar cu mana pe inima.
Acest articol a fost inspirat de subiectul abordat aici.








Lasă un comentariu