Unele zile isi anunta culoarea dis de dimineata.
Dis de dimineata lumea trece in linie dreapta, cu ochii inchisi, cu totul inchisa in ganduri somnolente, intersectiile-s periculoase, opririle sunt dese, de ultim moment, bombanelile sunt bombanite, privirile sunt negre, gandurile si mai negre, pasii exista dar prea inceti, pasii exista dar prea pe mijloc.
Usi inchise cu forta scartaie la incheieturi, bagaje negru-murdar mirosind a ploaie schiauna a paguba pe degetele de la picior, balustrada iti da peste nas privindu-te de sus, lipsa. Mirosuri de tot felul iti ureaza, pe limba lor, ingramadeala placuta, tu, pe limba ta, inchizi ochii si astepti sa treaca. Statiile. Mirosurile. Bagajele. Si toate trec, lasand locuri libere.
Ploaie marunta, vant cu sughituri, cafea diluata. Unul striga de dragul sunetului, cat mai tare, importanta actului facuta publica, repetata la infinit, balbaita la infinit, in defintiv atroce, puerila. Altii trantesc usi si bodogane apasand F5-uri.
E abia zece si ziua nu pare sa-si fi schimbat culoarea.
Abisuri 
Lasă un comentariu