Intr-un colt,
Timpul se scurgea
In trei moduri distincte.
Iar eu ,
Intre doua moduri distincte,
Imi permiteam luxul
De a alege la intamplare.
Intr-un colt opus
Doua nuante aproape diferite
Se amestecau
Se re – amestecau
In functie de distante.
Intre doua scurgeri succesive
Distantele variau
Cu lux de amanunte.
In tot acest timp,
In stanga si-n dreapta
Defilau linii, puncte, culori, senzatii
Inchideam ochii
Sa le percep pe indelete
Efectele
Undeva nu departe
Un zgomot de fond pitigaiat
Si un limbaj de mahala
Transforma totul intr-o opera de arta.
Deschideam ochii
Si ma simteam invaluita
De luxul de a o putea admira
Fara prea multe mijloace
La dispozitie.
Analizand contextul
Remarcam incantata
Ca luxul de a lasa timpul
De capul lui
Busculandu-i doar putin
Prioritatile
Transforma arta
De a discerne detaliile
Intr-o evidenta pura
La indemana oricui.
Pentru mai multe exemple
In acelasi sens
Eleganta argumentului, Elegantine.
Articol inscris la Spring SuperBlog 2013 etapa 9.
Abisuri 
Oh, poantilismul răzbate de peste tot…totul ni se întâmplă în această subtilă, sau nu, tușă divizionistă…imagini descompuse în puncte, linii, linii, puncte, puncte, puncte
Mi-am pus manusile azi de dimineata si apoi am inchis ochii si am asteptat sa se produca.
Corect! Nici nu văd ce ai fi putut face (alt)ceva. Și?
Si s-a produs 😉
ce frumos s a produs la tine… sa stii ca am inchis si eu ochii si am asteptat sa se produca, cu tabloul Elegantinei pe retina, dar degeaba, ca nu s a produs nimic decat o tuse zdravana :))
imi place poezia, bine ca numai e o proba cu limita de caractere.
Mai asteapta, in general pica atunci cand te astepti mai putin. Dar cand pica, trebuie sa fii pe faza ca, daca nu, trece.. Da, e „mai altfel” in poezie, spatiile dintre versuri dau o nota aparte.
Apropo de tuse, integreaz-o in poveste, sa vezi ce iese. Gen tusea ca arta si luxul de a o putea integra in peisaj ca element de sine statator. Sau luxul de a putea tusi fara a soarbe privirile deja absorbite de cu totul si cu totul altceva (obiect de arta).
aoleu, daca fac din tuse opera de arta inseamna ca ma aliniez noului curent artistic. asta pentru ca tocmai ce am vazut o stire despre expozitia de cadavre conservate de la Antipa. Fascinant dar si cutremurator. nici arta numai e ce era odata …
Da, asa-i o fateta neplacuta a artei contemporane careia pare ca nimic nu-i e interzis. Am vazut un rechin taiat in doua expus intr-un acvariu, cotat la 200 000 euros, cel putin. Am mai auzit de „arta efemera” gen expunerea unei sute de muste roind in jurul unei panze albe pana cand cadeau toate a datorie . Noroc ca genul asta de „arta” ramane la nivelul de exceptie.
Serios, tusea ca opera de arta e un act inofensiv si inedit. Daca e bine … tusita.
oho, si inca ce bine, din toti plamanii, gaturile si alte dotari personale. dupa cate pierderi am din cauza virozei ce ma tine la pat de trei zile, ar fi o idee sa le recuperez expunand tusea la muzeu :))
Eu una as exploata evenimentul , o banda sonora integrata intr-un context – poveste – poezie pe blog cu un mesaj „arta la indemana oricui, luxul de a deveni celebru fara efort suplimentar”
A fost unul din articolele care mi-au rezonat profund si care mi-a creat o stare de bine interior. N-a fost insa pe placul „sponsorului”, nu regret, arta-i relativa si asta e perfect.
[…] (Si totusi, toate au o explicatie […]