Fuge cât o țin picioarele. Se împiedică de-o treaptă și cade. Se ridică, își freacă genunchiul, și apoi o ia spre dreapta. Este o casă mare, întunecată, cu zeci de încăperi. Poate chiar sute. Nu le cunoaște încă pe toate. De fiecare dată o ia la întâmplare, când sus pe scări, când aiurea prin culoarele înguste de la parter. Nu s-a întâlnit niciodată cu nimeni. Nu a deschis niciodată ferestrele. Nu a făcut decât să caute ieșirea. Așa cum îi spusese și psihiatrul, de ea depindea totul.
Lasă un răspuns