Dincolo de ceata groasa, doar inca cativa stropi de ploaie, marunti, desi, imponderabili, cercuri rotunde pe astfaltul gri. In surdina se dezbat curente explicandu-se tendinte „mieux être malheureux d’être trop heureux que d’être heureux d’être trop malheureux”. Sau invers, ce mai conteaza.
Efemeritatea starii de bine nu tine cont nici de ploaie, nici de ceata, nici de tendinte explicate cu argumente valabile. Efemeritatea starii de bine doar trece. Si atat. Placerea e un lux de amanunte nesemnificative, ganduri, imagini pe fuga, mirosuri, simtiri. Placerea este o intalnire complet neasteptata uneori, dincolo de ceata groasa, dincolo de stropi, dincolo de toate, doar prezenta, risipita printre lucruri evidente dar imposibil de demonstrat.
Privind picurii de ploaie prin perdeaua fina, privind dincolo de vreme, imi spun fara sa-mi dau seama de ce si mai ales de ce taman acum, imi spun ca m-as intalni si eu, eu doar cu mine, undeva intr-un punct precis, batuta de valuri, vantuita de vanturi, sarata de picuri sarati, imbracata in fire de nisip, uneori fini alteori scoica. Imi spun ca m-as numi si eu Nausica si mi-as astepta si eu randul la clipa de eternitate privind vreme indelungata in zarea scufundata-n ceva urme dintr-un soare scufundat la radul lui in volume, mii de volume, cu sare scufundata la randul ei in tone, mii de tone … si tot asa, clipe ingramadite-n ore, luni, ani, secole.
Privind dincolo de nesemnificative detalii gri, imi spun ca m-as simti si eu corabie primita-n dar, destinatie specifica, cap spre Itaca, placerea marii involburate, Naiada dezgropata de Hercule, m-as simti si eu nisip , m-as simti si eu dune, raci ingropati, miros de sare, miros de putred, alge fermentate, pietre spalate de spuma, un singur „aller-retour” dar la infinit, mereu aceasi destinatie, plecari distincte.
Privind un pic mai departe de evidenta momentului imi spun ca m-as simti si eu golf uitat de lume, dincolo de lume, o masca, doua labe, un tub, o colonie de pesti, o meduza colorata, niste tufe verzi. Refugiul argonautilor dincolo de varful stancii aruncate-n mare, un „du-te vino” ritmat de maree, niste povesti tacute lasate sub pietre, mii de povesti tacute ascunse de pietre.
Dincolo de ceata groasa imi zambeste o pisica catarata pe o balustrada de lemn imbibat si pleznit pe la crapaturi. Dincolo de ceata groasa privesc curioasa pisica „credeam ca detesta apa”, se pare ca exista si exceptii, inevitabilele exceptii, ma uit in ochii ei, ma ignora somnolent, trec mai departe si ma vad plaja aruncata-n mare, ma vad Gordios printre stanci masive, imbatranite de vant, ma vad Georgios prin apa traslucida, ma vad Lefkimmi si nu ma mai uit.
Dincolo de ploaie miroase bine, o supa se fierbe in ritmul aburilor, trei morcovi, o ceapa, cativa ardei, restul vine de la sine odata cu timpul. Dincolo de supa ma simt deodata Tzatziki, ma gust Horiatiki, ma servesc Souvlaki in plin centru Paleokastritsa. Dincolo de gust, sase golfuri mici imi poarta gandurile printre zeci de taverne cu miros de timp trecut agale ce imbie tacut afisand doar aroma unei cafele proaspat preparate.
Dincolo de toate ma simt Corfu, dincolo de toate inspir vacanta printre stropii inca desi de ploaie. Dincolo de toate as tenta bucuroasa o destinatie „vacanta Corfu” mai presus de toate, dincolo chiar de efemeritatea starii de bine, dincolo chiar de efemeritatea starii de trecere.
Dincolo de toate ma simt eu. Pe mine cine ma opreste? In linii mari, aproape nimeni.
Pentru cei ca mine exista Agentia de turism Paralela 45. Pentru cei ca mine exista posibilitati, exista”Excursie Corfu”, exista „Charter Corfu” si inca multe altele in acelasi sens. Pentru cei ca mine nimic nu-i inca pierdut, starea de bine se merita agale.
Sursa foto : aici.
Acest articol scris pentru Spring Super Blog 2013, etapa 11 se doreste si un raspuns la intrebarea lansata de Psi.
Abisuri 
Răspunde-i lui Părerea unui blog de 2.613 USD despre ce ne opreşte să … | Gară pentru doi Anulează răspunsul