Curatenii de primavara


Un cazan gri, din alea din tabla groasa, se lafaia in voia lui la foc mic. Din cand in cand pufaia si atunci se auzeau stropii grei cazand pe plita neagra, o data, de doua ori, pana se incumeta cineva sa-i schimbe putin pozitia, apasand cu forta. Atunci totul revenea la normal, cazanul isi relua in liniste pufaiala monotona iar soba „Vesta” se delecta cu aroma stropilor evaporati – sapun de casa adus dintr-o sectie de stofe fine.

Cand totul devenea alb, se lua cazanul de pe foc si se cara cu grija pana pe mozaicul din fata cazii mari din fonta. Se lasa vreo douazeci de minute sa se raceasca, se punea dopul la vana si apoi se ridica cu grija cazanul. Rufele cadeau una cate una intr-un nor de abur fin cu miros de sapun de casa. Se deschidea cu grija gemuletul din colt si atunci aburii  se raceau si dupa un timp totul devenea deodata clar. Apoi se turna putina apa rece si se trecea la faza a doua. Se luau rufele una cate una si se frecau bine apoi se puneau intr-un lighean metalic ciobit. Unele, cele mai cu greutate, erau inca aburinde si acelea se lasau ultimele. Cand ligheanul era plin ochi, se scotea dopul de la cada, se lasa cada sa se goleasca si apoi se umplea la loc, cu apa rece si rufe inca aburinde. Cand toate erau bine acoperite, se oprea apa si se adauga cerneala albastra – nu mai mult de doi picuri – si se astepta circa o jumatate de ora. Apoi se storceau rufele una cate una, se puneau la loc in ligheanul metalic, se lua un saculet cu carlige de lemn, sa cara ligheanul metalic in curtea din spate, se aseza ligheanul metalic pe masa de lemn, se stergea sarma cu o carpa si apoi se intindeau rufele, una cata una. Apoi se intra repede in casa si se lasa noaptea sa-si faca de cap geruita.

A doua zi de dimineata se luau rufele bocna, una cate una, si se agatau pe usa de la bucatarie.

Podeaua de lemn vopsita in rosu mirosea in fiecare sambata a petrol intins prin toate colturile cu o carpa imbibata bine si apoi trantita in varful unui lemn cu coada lunga.

Geamurile nu erau din termopan si de fiecare dedeau impresia ca-si traiau ultima vara, bucatica cu bucatica chitul vechi se deprindea de geam si eu ma rugam sa mai tina macar o vara, le stropeam cu otet si apoi le frecam pana se uscau bine cu ziare impaturite. In mare, au rezistat veri de-a lungul, transparente si cu un discret miros de otet.

Farmecul gospodariilor romanesti din acele vremuri era un farmec simplu si la indemana oricui. Era nevoie de ceva timp dar timp era in general si chiar si cand nu era se lua de la vecini cu imprumut.

Astazi se ia un lighean de plastic, se umple cu rufe dintr-un cos de rufe, se deschide usa, se toarna o portie de detergent, se inchide usa, se apasa pe programul pentru rufe albe, se face altceva intre timp. Cand se termina, masina tipa si atunci se deschide usa ca sa taca. Apoi se ia ligheanul de plastic, se umple cu rufe aproape uscate se cara totul in baie si apoi se intind una cate una pe uscatorul de deasupra cazii. Daca merge aerisirea, cu atat mai bine, maine dimineata sunt gata uscate. Daca nu … ca doar n-au intrat zilele-n sac.

Astazi gresia se spala cu un mop gros inmuiat in apa fierbinte si „lichid pentru orice fel de soluri” iar parchetul se sterge frumos cu „lingettes” parfumate cu iz de miere de albine. Geamurile tin cu siguranta de la o vara la alta, bucatile nu mai exista, totul e compact si miroase a spirt amestecat din cand in cand cu lavanda.

Astazi e vremea amintirilor „Nici o masa fara peste” si a planurilor de viitor „Nufar si Triumf – Împreună facem casa lună „. Astazi e mult mai simplu si astazi e repede. Am pastrat totusi din nostalgia vremurilor „fara” otetul si bicarbonatul cu care-mi albesc – inca – cate si mai cate. Si inca merita.

Acest articol participa la campania „Farmec cauta cel mai gospodar bloger” in cadrul BlogalInitiative.

Pentru mai multe informatii prvind initiativa Romania gospodara, aici.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Curatenii de primavara&8221;

  1. Imi place sa citesc despre vremurile de alta dată. Mai ales că nu le-am cunoscut niciodată. Mi se par atât de pitorești. Deși sunt convinsă că nu mi-ar fi plăcut să le trăiesc.

    1. Acum par pitoresti, atunci erau … normale. Necessitau multa imaginatie si mult mai mult timp. Dar nu era rau, in afara de carti si discutii in jurul cafelei oamenii nu aveau alta sursa de distractie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s