Palpabil


Nu-mi place nici sa sterg praful si nici sa duc gunoiul. De-a lungul unor ani multi si buni mi-au fost cele doua indeletniciri principale, in lipsa acuta de orice altceva. Rufele le intind intr-o relativa nostalgie dupa vremurile cand gerul le usca pe gratis si eu le strangeam tepene si le asezam frumos pe usa de la bucatarie, „sa-si revina”.

Cand privesc acum, ani dupa, rufele proaspat asezate pe sarma de deasupra cazii albe sau sacul de gunoi cilindric plin ochi sau chiar si sifonul „de unica folosinta” alb murdar asteptandu-si randul la urmatorul sac, biodegradabil si el, imi spun spasita si putin melancolica, ca fac parte totusi dintr-o categorie favorizata, imi spun ca fac parte totusi din categoria oamenilor norocosi.

Am avut norocul de a putea atinge lucrurile si a-mi putea construi o proprie parere asupra texturii si profunzimii lor. Am avut norocul de a putea testa lucurile si senzatiile adiacente utilizarii lor. Am avut norocul de a-mi putea construi „un panel” de test, un set de etaloane pentru comparatii ulterioare, „asta-mi place pentru ca-mi aminteste de”, „asta nu-mi place pentru ca mult timp am fost obligata sa o fac impotriva vointei mele”. Am avut norocul de a ma fi educat prin comparatii succesive de senzatii, de a ma fi inzestrat cu o multitudine de experinte anterioare, de a ma fi format putin cate putin in urma unor incercari reusite sau unor esecuri izbitoare.

Privind sifonul alb-murdar in asteptarea unui sac de plastic biodegradabil imi spun ca am avut norocul de a-mi creea propriile nevoi de a evada „dincolo de tot si de toate”, de a-mi imagina lucruri in lipsa lor reala crunta, de a-mi creea noi senzatii pe urmele viselor si exact dupa forma si asemanarea altor senzatiilor asemanatoare din „panelul meu de test” prealabil construit.

Intr-o lipsa acuta de orice urma de premediatare, am primit o educatie doar compatibila cu vremurile de atunci. Din pura intamplare, o forma incipienta a „marketingului frustrarii”, „traieste cu putinul pe care il ai, viseaza la tot restul pe care nu-l ai,  si fa tot posibilul sa-i reduci lipsa prin iteratii succesive de incercari, chiar daca multe ratate”. Caci esecul este parte integranta din proces si intrebarile generate in urma lui sunt doar pietrele de temelie pentru urmatoarele etape.

Personal cred ca o educatie completa trebuie sa provoace interesul, sa zbuciume ideile preconcepute, sa racaie curiozitatea. Sa puna o sumedenie de intrebari cu raspunsuri multiple, sa creeze dorinta de palpabil si sa deschida larg portile frustrarii de a nu stii mai mult decat altii.

Nu-mi place nici sa sterg praful si nici sa duc gunoiul dar asta nu ma impiedica niciodata sa profit de momentele create de frustrarea actului in sine pentru a evada in spatele unui volum considerabil de intrebari fara raspuns imediat. Astfel avansez, pic cu pic.

Acest articol participa la campania Blog Initiative „Cum vezi viitorul in educatie„.

Anunțuri

19 gânduri despre „Palpabil

  1. E primul articol pentru un concurs pe care ti-l citesc. Ce frumos si logic curge…Parerea ta despre o educatie completa este extrem de interesanta si plina de bun simt. Macar de te-ar auzi niscaiva ministri !

    1. Cred ca in primul rand ar trebui sa auda … parintii. Ca inainte de ministri si profesori educatia de baza sa capata acasa, restul e doar slefuiala. Eu una sunt convinsa ca puterea exemplului e litera de lege. Omul copiaza ceea ce vede la ceilalti, ca vrem sau nu sa admitem ca ne tragem din maimute, asta e realitatea.

      1. Da, ai dreptate. Tocmai din aceasta cauza parintii au rolul lor. De fiecare data ma gandesc ca ne tragem din maimute si pana la o anumita varsta instinctul primar primeaza.

  2. Cum văd eu viitorul în educaţie ??? Brusc mi se pune un soi de albeaţă pe ochi de îmi opresc pasul în loc să nu cumva să mă împiedic şi să cad în golul unei prăpăstii căreia nici nu i se vede fundul… E jale. Cu „J” mare de tipar !

      1. Şi aici intervine jocul, joaca…şi eu. Păriţii mi-i aduc pe copiii lor, ca să-i educ. Numai că, fără a şti, jocul e şi al lor. Şi, îmi permit să cred că şi educaţia. Când cei mici îi aşază pe fotoliu şi le ţin un discurs despre orice, lucruri discutate cu mine, şi la îndemnul meu, spuse şi lor, ce-o fi? O fi o lecţie despre comunicare? Sau mai mult?

      2. Asta se numeste ricoseu 😉 Ca la biliard. Ceea ce conteaza cel mai mult este UNDE si CUM „lovesti”, daca e bine lovit reactia in lant se produce oricum. Este important sa ramai „diplomat” , orice mijloc e permis la urma urmei de ce nu si o gaina moralizata de ou?

  3. Care sunteti elevi pe aici, luati aminte si acceptati educatia care vi se ofera. Nimeni nu vrea raul. Legat insa de educatie mult adevar ai exprimat prin cuvintele: „educatia completa trebuie sa provoace interesul”

    1. Mi-a placut foarte mult cum ai abordat subiectul in articolul scris pe aceasta tema. Este adevarat ca trebuie activata curiozitatea, spiritul de competitie si creativitatea. Problema actuala este ca totul pica „mura in gura” , creierul se atrofiaza incet incet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s