Omul din fata mea era un tip la vreo cinzeci si cinci de ani, un vulcan un pic flegmatic si un pic prea acrit pentru o masa insorita si de pranz si de inceput de vara. Soarele-i pica cu carare pe o parte, facandu-si cu greu loc printre firele gri dar inca dese.
Omul din fata mea manca cu pofta celui ce sare cu nonsalanta aproape zilnic peste croissantul de dimineata, si-si taia sporovaind cu agilitate, frunza de salata verde in patru bucati egale.
Omul din fata mea era intr-o comuniune practic emotionala cu fiecare bucatica astfel decupata.
Omul din fata mea isi cizelase de ceva vreme o teorie de beton si acum povestea celor ce aveau urechi disponibile, cu gura plina cu fapte diverse si diverse altele. Scanteie dupa alta scanteie curgeau de toate in toate partile; prezentul era deja improscat din toate partile si faptul parea iremediabil consumat, pierdut printre generatii combinate de pareri pe veci in fasa.
Omul din fata mea ajunsese la o concluzie neasteptata si toti ceilalti il priveam ciudat, incercand sa-i taiem teoría in patru parti de egala posibilitate, cu argumente, cel putin la prima vedere, posibil valabile.
Omul din fata mea nu asculta, omul din fata mea doar vorbea si din cand in cand fluiera, cu un folos mai mult sau mai putin dovedit. Din cand in cand omul din fata mea mai si spunea :
“Omul si munca sunt intr-o incompatibilitate crasa, altfel cum s-ar putea explica durata inegala de re-adaptabilitate intre o pauza/non –pauza si invers?”
Cum omului din fata mea nu i se putea nici vorba replica:
“Omul si munca se adapteaza doar la un context si o situatie, restul e doar perceptie personala intr-un tot prealabil definit”.
Omului din fata mea i se putea doar grimasa :
“Virtual non-prezent deja improscat caut in disperare de cauza un niciodata posibil si totusi adevarat chit ca mult inferior nivelului de apreciere non-general valabila si totusi posibil de imaginat”
De fapt omul din fata mea se autoconsola adaptandu-se la randul lui, situatiei : in definitiv el nu gresea, el era doar non-copilul deja acrit si doar putin inflorit pe la colturi al unei epoci pe cale de disparitie.
Acest articol a folosit cu varf si indesat si o intamplare reala si doisprezece cuvinte propuse de Psi.
Abisuri 
Răspunde-i lui Gogoşi de mătase | Alma Nahe Anulează răspunsul