Abisuri

În căutarea adevărului interior

În viață fă-ți de cap, cu cap, până peste cap

    Niste oameni

    Published by

    Bloger Abisuri

    pe


    I-am zambit defapt fara sa vreau. Cand m-a privit curios, mi-am mutat privirea un pic pe langa, ca si cum il privisem doar din intamplare. Daca ma intreba ceva, ma gandeam sa-i laud culoarea, o minciuna onorabila la urma urmei. Nu mi-a placut niciodata albastrul dar asta numai cei ce ma cunosc o stiu. Din fericire nu m-a intrebat nimic, a trecut pur si simplu pe langa mine cu niste pungi de rachita goale intr-o mana tarsaidu-si in lehamite niste slapi vechi prin praful fin din parking.

    Am zambit usurata si m-am uitat la ceas. Era inca devreme si totusi oameni obositi treceau grabiti, aliniati pe o dunga albastra. Unii priveau in gol, trecand parca dincolo de zidurile gri, climatizate. Altii ma priveau in treacat si eu le simteam intrebarea din ochi. Afara era inabusitor de cald, canicula isi prepara intrarea in scena.

    Dincolo de zidurile gri mi-am adus aminte de omul din tren. Ii analizam de vreo cateva secunde bune aspectul asorat alb-maroniu – camasa de in alb perfect asortata la pantalonii de doc alb, niste margele mari de lemn, in cercuri, o servieta de piele cu model african, niste pantofi maro “en degradée” – cand m-am simtit deodata demascata. Am tras de zambet cat am putut de tare si mi-am lipit cu forta privirea de niste litere abia vizibile. Apoi am coborat, la prima.

    Mi se intampla de multe ori sa privesc oamenii cu o intensitate provocatoare. Luand in considerare starea generala a lucrurilor, ma consider inca norocoasa.

    8 răspunsuri la „Niste oameni”

    1. Avatarul lui dan
      dan

      mie imi place sa privesc oamenii din carciumi… din carciumile alea de cartier, imbacsite de praf si fum si care miros a acru, alcool, tutun si pisat.

      Răspunde
      1. Avatarul lui abisurile
        abisurile

        Mie uneori mi-e frica, chit ca tare curioasa as fi. Ieri de exemplu aproape ca m-am impiedicat de un om asezat in mijlocul trotuarului, imdeiat dupa un colt. Era aproape sase seara si vizibilitatea era minima. Nu l-am putut privi prea mult ca as fi pierdut trenul dar i-am privit pe ceilalti, privindu-l. Probabil ca toti se intrebau ce cauta acolo in miez de vara.

        Răspunde
        1. Avatarul lui dan
          dan

          astepta si el un tren, probabil. sunt misto oamenii care isi pot face peron oriunde.

        2. Avatarul lui abisurile
          abisurile

          😉 da, sunt liberi.

        3. Avatarul lui dan
          dan

          exact. pacat ca ne limitam la a-i admira, fara sa avem curajul sa preluam exemplul. deh, suntem „liberi” in felul nostru, inconjurati de norme si frica de a fi diferiti fata de normalul general acceptat.

        4. Avatarul lui abisurile
          abisurile

          Eu l-as fi intrebat de ce neaparat acolo dar n-am indraznit. Cum zici, am aplicat „norma”.

    2. Avatarul lui Diana şi Dan
      Diana şi Dan

      No, pot să povestesc şi eu ceva 100% ontopic. Obişnuiam, acum vreun an în urmă să fac pe jos drumul către serviciu. În drumul meu, şi la ora la care treceam, ajungeam în dreptul unui magazin de dessous-uri dintr-ale mai „de sărbătoare”, fix în momentul în care angajata magazinului schimba manechinele cu alte modele. Ritualul se petrecea zilnic, probabil la indicaţia patronilor care doreau ca şi în modul ăsta să se vadă că au o marfă variată. Sau poate doar doreau să evite monotonia. Cert e că drumul îl făceam împreună cu un amic cu care, înţeleşi fiind, când ajungeam în dreptul vitrinei cu pricina, ne holbam efectiv ca doi proşti, secunde bune. Sărmana fată care schimba chiloţeii manechinelor se schimba la faţă trecând prin toate culorile curcubeului. Până-ntr-o zi când, sub cine ştie ce impuls, s-a întors cu spatele, şi-a ridicat fusta şi ne-a arătat mândreţe de popou discret ambalat şi el, cum altfel ?, într-unul dintre produsele magazinului. Din ziua aia am renunţat să mai merg la serviciu pe jos iar asta se vede în cele 3-4 kilograme în plus.

      Răspunde
      1. Avatarul lui abisurile
        abisurile

        Vezi daca nu lasi ochii in jos in ultimul moment ? Ce sa fi inteles si fata aia, ca va uitati la manechin ? Ca ar fi fost ciudat sa va uitati la manechin. Si noi, fetele, avem imaginatie galeti-galeti.
        Eu aveam o profesoara de engleza la liceu care avea prostul obicei sa intre in transa de fiecare data cand i se parea ca se uita cineva la ea. Si eu ma tot intrebam cum am putea face sa NU ne uitam la ea cand ea se aseza, ca orice „prof” care se respecta drept pe mijlocul catedrei ?

        Răspunde

    Răspunde-i lui abisurile Anulează răspunsul

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Bună,

    Sunt Dana

    Îmi place să scriu, să grădinăresc, să gătesc și să călătoresc

    Articole recente