Abisuri

Am intalnit niste oameni ciudati. Se facea ca erau undeva intr-o multime compacta, sprijiniti de niste ziduri de plastic cu ferestre pe ambele parti. Se facea ca ajunsesera intr-un punct in care pierdusera numarul stropilor, transpiratia evaporandu-se pur si simplu balta, undeva intre crestetul capetelor si varfurile degetelor mari.

Oamenii ciudati isi dadeau cu parerea cu voce tare si apoi radeau zgomotos de propriile pareri. Oamenii ciudati aveau pareri diverse si contradictorii, considerand, printre altele, costurile mult defazate  fata de calitatea serviciilor si serviciile mult defazate fata de calitatea utilizatorilor. Si cum oamenii ciudati se considerau mai presus de toti si de toate, tocmai din aceasta cauza actionau in consecinta, impingand in stanga si drepta hlizandu-se zbuciumati de peretii de plastic “ce comportamente dom’le, ce comporatemente, parca am fi in epoca de piatra, nici tu clima nici tu frecventa in orele de varf, numai pret cu doua cifre si procente in crestere de la un an la altul”.

Oamenilor ciudati nu le era frica nici de ridicol si nici de penibil, oamenii ciudati atrageau mai intai priviri curioase si apoi se intrebau retoric “ce s-or uita toti astia la noi ?”

Am intalnit niste oameni ciudati intr-o zi cu sfarsit ciudat si intarziat, intr-o perioada ciudata cu perspective greu de anticipat, intr-o toamna oarecare.

P.S. Probabil ca oamenii ciudati considerau provocarea drept arta sublima de a exista si-n ochii celorlalti. Sau probabil ca ma insel. N-am indraznit sa-i intreb.