Imi spunea sa nu astept niciodata ca lucrurile sa se petreaca de la sine caci lucrurilor le place provocarea iar eu ii raspundeam de fiecare data in acelasi fel, monoton, din spatele unei inertii afisata fara voie drept argument cu greutate la cantar «da, dar e nevoie de o doza de tupeu, iar tupeul asta e dat pe nimerite ».
Ma privea lung, batraneste, si tacea. Cand tacerea ii biruia gandurile si linistea incepea sa-i zgandere timpanele imi zambea ingaduitor si-mi spunea ca viata e frumoasa tocmai pentru ca nu pune niciodata totul pe tava de la inceput.
Din cand in cand imi aduc aminte de vorbele lui si decid ma lansez cumva impotriva valului, lasand inertia pe seama altora. In astfel de momente am impresia ca am deschis cutia Pandorei si nu-mi doresc altceva decat sa o inchid la loc.
Abisuri 
Răspunde-i lui passionanddesire Anulează răspunsul