Si calcau piticii astia cand era viata mai plata si visele mai randuite, li se nazarea deodata de-un ritm dracesc si apasat si-si dadeau cu totii drumul la vale. „Vezi sa nu intri in gard” se auzeau mai multe voci de pe margine.
Si apasau piticii astia cu calcaie tarate prin noroaiele vietii „asta ti-ai dorit, asta ti s-a oferit”, neocolind nici cucuiele, nici firele zbarcite de atata culoare, nici dungile. Strambe.
Pasii strabateau timpane zgaltaind sirul prea bine ordonat al faptelor, amestecand gesturi cu senzatii din alte vremuri, imbogatind vremuri cu gesturi din alte timpuri, improscand peste tot cu bulgari imperfecti de zapada alba si miros de petrol. „Mai tii minte bulgarele ala gras intr-un aproape miez de noapte, pe un deal undeva acum mult prea departe?”
Cu cat calcau mai apasat cu atat se hlizeau mai zgomotos, inversunand amintirile, rostogolind clipele intr-o ne-ordine haotica, sferturi aruncate la intamplare peste jumatati inca neconsumate strivite de alte sferturi, deja trecute.
Zemoasa senzatie …
Abisuri 
Lasă un comentariu