Ruginiu de iarna


Erai undeva în spatele multor gânduri roşiatice îngrămădite unul peste altul, ascuns de lume îndărătul unor lacrimi seci, gălbui. Existai în pofida timpului, ocolit parcă intenţionat de amintiri diverse, nălucitoare amintiri diverse. Erai aşa cum te lăsasem, o linie subţire – albastră – în spatele unei mustăţi fine, smoală. Când erai, în general zâmbeai, scoţând rotocoale perfect rotunde pe care le priveai amuzat preţ de o secundă şi pe care le zdrobeai apoi cu un simplu deget apăsat într-un vârf de rază.


Uneori dispăreai, pur şi simplu nu te mai găseam la locul convenit, îţi luai deodată toate rotocoalele, toate firele, toate zâmbetele, ţi le luai pe toate şi preţ de câteva minute bune nu mai erai. Când nu mai erai, ştiam că vei reveni, spaţiul cenuşiu lăsat intenţionat neocupat îţi păstra amprenta respirandu-ţi prezenţa furată de o dispoziţie oarecare, străvezie.

Se întâmpla uneori să dispari cu amprenta cu tot şi atunci croşetam lacrimi albe pe care le ascundeam privirilor prea insistente „albul se murdăreşte mult prea repede”. Aş fi vrut să dispar odată cu tine dar cerul, violet, mă împiedica „sunt anumite culori care se amestecă ciudat”.

Eu îmi petreceam mai tot timpul verde.

După două tentative complet nereuşite – mai ţii minte timpul furat camerei cu baldachin trandafiriu? – ţi-am integrat dispariţiile într-un ritual oarecare „fiecare cu fixul lui” şi mi-am văzut cuminte de nuanţele mele.

La un moment dat am dispărut şi eu, cu tot cu nuanţe şi dusă am fost, preţ de un sfert de secol înnegrit de volume întregi de întâmplări ciudate, dispariţii, apariţii, întâlniri de toate felurile, fire lipsă, nuanţe lipsă, zâmbete uneori da, alteori nu.

Am revenit într-o toamnă oarecare şi ţi-am simţit prezenţa în spatele unei amprente virtuale.

Erai bine ascuns în spatele gândurilor îngrămădite unul peste altul, îndărătul lacrimilor odată seci. Existai în pofida timpului, ocolit de amintiri diverse, nălucitoare amintiri diverse.

Apoi am tras de un colţ şi am lăsat potopul să-şi facă de cap…

(Dincolo de aparenţe)

13 gânduri despre &8222;Ruginiu de iarna&8221;

  1. metamorfozele subiectului calator prin viata de cand face ochi si tipa induiosator sa ia nota zece la maternitate, ating da, topoi si lumi si obiceiuri si mustati si cand se schimba ulterior pozitionarea lasa urme de ploi galbene pe la ochi. dar ciclicitatea face ca timpul si spatiul sa revina mereu in subiect, daca el decide sau e purtat de val inspre alte zari. frumos, si la multi ani si tie pentru azi acolo unde esti!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s