Abisuri

Stateam intr-un fel de scorbura dreptunghiulara si priveam lumea cum se scurge la vale. Intr-un fel de albastru relativ senin si aproape insufletit asteptam sa pice, sa cada, sa puna capat, capete, sa infaptuiasca, sa duca odata la bun sfarsit, sa ma mantuiasca, sa respir in sfarsit ca imediat trecea si primavara si vara si iar venea toamna cu galbenul ei cu tot… Mirata intr-un fel de preferintele semenilor imi sorbeam ceaiul dintr-o ceasca neagra primita de ceva vreme in dar de la o aproape necunoscuta devenita „fosta cunostiinta pierduta printre alte foste cunostiinte”. Sorbindu-mi ceaiul din cana neagra intr-o perfecta armonie cu tot restul – pasari, fluturi , flori – sorbindu-mi ceaiul astfel incercam sa ma conving ca detineam gusturi cu adevarat ciudate, predominant metalice cu o oarecare tendita „musai monocromatic„, gusturi cumva parca incompatibile cu toate celalalte gusturi de siaj asemanator, „tendinta” intr-o oarecare masura si intr-un oarecare cerc. Incercam sa recitesc gusturile incojuratoare si nu puteam ajunge niciodata pana la capat, celalalte gusturi mi se opreau intotdeauna la cuvantul numarul sapte sau din cand in cand la linia numarul doi, spre capat, confirmandu-mi astfel senzatia de „alipire forta la maximum” care-mi apasa constiinta de ceva timp incoace.O data sau poate de doua ori mi s-a intamplat sa pic fix peste o exceptie de la regula care nu a facut altceva decat sa ma conforteze in impresia ca fusesem fabricata fix pe dos, probabil involutar in contrasens, cu o adevarata dependenta de ceea ce multi ar fi putut numi „mult prea metalic si mult prea abscons”, cei din randul carora eu nu ma putusem practic niciodata considera ca facand parte, nici macar din pura intamplare.

Continuandu-mi dezmatul cu ceasca si ceaiul imi aminteam de felul in care odata un cititor pur intamplator simtise nevoia sa-si descarce tolba cu off-uri fix la mine pe blog :

Hei ”aia cu metaforele”, e bine sa-ti pastrezi stilul, dar intr-un concurs trebuie sa te adaptezi la cerintele juriului, sa scrii ce vor ei sa citeasca. Probabil ca stii despre ce vorbesc. E fain stilul tau, dar pentru cineva care te citeste pentru prima data, poate fi greu inteles. Succes in viitor !

Imi aduceam aminte de respectivul comentariu vizualizand undeva spre orizontul de un albastru relativ preferintele exprimate de semeni si-mi promiteam solemn „jur cu mana pe o batista alba intr-o continua fluturare” sa-mi revizuiesc odata si odata atitudinea, acea „perla rara” genetic mostenta din mosi si stramosi, acea tara genetica cu greutate vadita la cantare, de a sari ca o pisca muscata de fund si de a raspunde practic instantaneu:

… multumesc pentru feedback. “Stilul” meu e mai abscons … dar nu-l schimb nici moarta. Ardeleanca incapatanata mi-s si asa voi ramane. De ce? Pentru ca nu-mi plac lucrurile “banale”. Dar dau explicatii la cerere 😉 Cine ma citeste stie …

Privind negrul canii la nasfarsit imi spuneam ca buric mi-ar fi placut si mie sa fiu, macar din cand in cand dar nu fusese practic niciodata sa fie, cel putin pana sa-mi fi pus problema in acest fel. Sorbind zgomotos pentru o ultima si ultima oara „daca mai vrei unul stii unde-i masinaria” incercam sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu-s practic decat aleator pe placul semenilor sau poate fix invers. Cu gandul la bunica, spaland in continuarea gandurilor cana neagra primita in dar de la „o fosta cunostiinta pierduta printre alte foste cunostiinte” priveam scurgerea lichidului galben „special vase de bucatarie” si imi aduceam aminte de anumite sfaturi ignorate pana la o anumita varsta – sau poate ca nu tocmai ignorate ci mai degraba cumva voit considerate drept anti-sfaturi – „sa nu te infratesti cu adevarat decat cu semenii ce ti se aseamana”.

Cu gandul la odata anti-sfaturile devenite de atunci perfect pe dos imi revizuiam incet-incet opinia relativa la gusturile „fix pe dos” spunandu-mi ca de fapt nu gusturile ar fi practic vinovatul principal ci mai degraba sistemul de referinta. Cu alte cuvinte ma consolam intr-un fel cu ideea ca nu-mi alesesem semenii decat printr-o pura coincidenta care trebuie sa-mi ramana drept invatatura de minte.

Acest articol s-a folosit intentionat si nu intamplator de duzina propusa de Psi.