Nu ma opream, apasam, nici nu priveam, simteam doar ploaia, bocancii musteau, vantul batea rece prin umbrela veche – sa tot aiba vreo zece, poate chiar mai multi, cine sa-i mai numere ? – nu priveam, doar apasam lasand hazardul sa faca tot, tot restul. Si hazardul isi facea treaba, asezand culorile in ordinea picurilor si umbrelele in jurul culorilor. Trecea timpul printre noi, aburind ferestre vechi in treacat, noi ne priveam tacuti picurii scursi si inaintam in virtutea hazardului : azi ninge, maine ploua, ieri … ieri fuse si se duse printre picuri si lalele – cuiva chiar ii placeau la fel de mult lalelele si asta era fix pe placul altcuiva – cine sa mai spuna ca hazardul nu-si facea treaba asa cum ar fi trebuit sa si-o faca ?
Era in general un oras ploios dar azi nigea. A naibii intamplare !
Abisuri 
Hm… Brasovul asta are calitatea unei amintiri cum nu multe orase au. Imi e drag cu toate ca imi e pe jumatate strain, dar ce conteaza invelisul cand simt ca i-am cunoscut inima??!
Stii, cand incepe ninsoarea si abia se aseaza pe asfalt, pasii lasa urme ce ne amintesc ca lasam urme. Vremelnice desigur, dar urme.
Da, amintirile Brasovul le conserva intr-o stare … initiala. Si de fiecare data cand revin, redevin. Si de fiecare data cand plec trag de urme cat pot de tare. Sa le alungesc cumva, sa le intind, pod peste tari …
Şi totuşi, cu toată ninsoarea… Braşovul e SUPERB (indiferent de vreme), dar… bietele lalalele…
Azi dimineata m-au trezit fulgii. Nu bateau in geam dar simteam efortul lalelelor sub povara lor. Daca n-ar fi fost ATAT de umed si de rece …
Da… 😦 sper să treacă mai repede acest episod naşpa!
Pe 1 mai. Cica.
pfff, parcă mai e o veşnicie până atunci! 😦
Strada Sforii… și o mulțime de amintiri. 🙂
Si ce de culori. Pe sub ploaia fina culorile schimbau fata lumii. In mai bine.
Ce dor îmi e de Braşov!
si mie… deja …