Intersecţii

Îmi plac ideile şi mai ales intersecţiile create de idei. Există intersecţii şi intersecţii. Îmi plac intersecţiile cu valoare adăugată. Ciocnirile acelea subtile din care se nasc alte idei, micile idei cu perspective de transformare în orice moment. Am crescut undeva la intersecţia unor curente, nimic nu era stabilit cu precizie, erau vremuri în care curentele se numărau pe degete. Vremurile s-au schimbat, curentele s-au diversificat, înmulţindu-se. Îmi trăiesc într-un final vremea, vremea pentru care am fost crescută aşa, la intersecţia ideilor de tot felul. Îmi trăiesc în sfârşit vremea curentelor la alegere, îmi place să tatonez cu precizia ceasornicarului elveţian. Îmi aleg strada cu precizia ceasornicarului elveţian, îmi plac străzile cu apartenenţă la viitor. Privesc strada “per ansamblu”, îmi fac o părere, există aici multitudinea aceea căutată de curente şi idei, este o stradă cosmopolită-fix-pe-placul-incapacităţii-mele-de-a-accepta-standardele. Este o stradă ciudată, la prima vedere o stradă ca toate străzile. Şi totuşi … există un amestec ciudat de prezent, trecut şi viitor.

Există trecători şi trecători. Unii, clasici, mă privesc lung, lung de tot. Mă întreb dacă-i cunosc. Nu, nu încă. Abel Sánchez şi Joaquín Monegro, cei doi prieteni din copilărie îmi spun multe, oh, cât de multe îmi spun cei doi prieteni. Povestea lor trasează în linii mari povestea noastră, ca naţie. Pentru moment, un moment lung cât un veac. Invidia şi consecinţele ei … – „păcatul naţional” transmis din generaţie în generaţie. Suflete otrăvite de răutatea atotcuprinzătoare. Privesc în stânga, privesc în dreapta, caut o opinie, un fir de împletit cu argumente, cu fapte. Sunt încă prea singură…

Ar trebui să ne dăm întâlnire la cafeneaua “La taifas”,  voi cei “pentru”, voi cei “contra”, veniţi toţi cu ideile voastre, cu poveştile voastre, argumentaţi-vă faptele şi încă non-faptele. Sunteţi invidioşi? Nu aveţi de ce, priviţi-vă doar propria ogradă şi învăţaţi din greşeli. Propriile greşeli. Veniţi în număr mare, cât mai mare, circulaţi, tăifăsuiţi între voi, învăţaţi din greşelile celorlalţi, propuneţi schimbarea, învăţaţi câte ceva din această variantă modernă a mitului lui Cain şi Abel , veniţi, serviţi o cafea la cafeneaua “La taifas” , cafeaua e gratis, nu, nu vreţi cu zahăr? Viaţa vi se pare atât de amară încât v-aţi obişnuit fără? Încercaţi totuşi un vârf de linguriţă, unul mic, vecinul din stânga tocmai ce v-a dat deja exemplul că se poate. Încercaţi să vedeţi lumea prin ochii celor din jur, deschideţi ochii mari şi lăsaţi lucrurile să se întâmple.  Aveti dubii? Lăsaţi-va ghidaţi ! Magia cuvântului este omniprezentă.

Continui să avansez pe strada straniu-familiară, personaje necunoscute, încă complet necunoscute, îmi fac cu ochiul. Mă uit în jur, sunt încă singură pe trotuarul îngust. Trag concluzia, sunt trasă de mânecă “vino să descoperi”. Mă fac curioasă vorbele acestea venite parcă de niciunde, mă las purtată de curiozitate. În definitiv există atâtea talente irosite … “Noi nu ne irosim talentele” mi se şopteşte sincron, sincron cu gândurile, cu figura lungă, gânditoare, “noi identificăm talentele, noi înţelegem talentele, noi promovăm talentele”. Există în şirul acesta de şoapte îngrămădite una în alta o atracţie involuntară. Deschid ochii mari şi caut. 

Citesc  :”Există oameni care nu aşteaptă să li se dea. Ei doar întind mâna şi iau” . Îi dau dreptate citatului şi răsfoiesc mai departe. Ideile îmi vorbesc, rezonăm împreună, sunt şi eu un consumator de suflete în felul meu, despic în felul meu lumea în patru părti egale  şi apoi o analizez în stilul meu. Trăiesc mai departe prin rândurile lui Codin Maticiuc şi mă regăsesc întreagă, vibrez cu fiecare literă, cu ideile, cu cuvintele si stilul. Silabă cu silabă mă las purtată de valul jurnalului insolit trăind la rândul meu trăirile “unui mare superficial”. Nu, superficialitatea nu mă molipseşte, am devenit de mult vreme imună. Sunt prea singură, mult prea singură pentru a fi sigură de propria-mi percepţie. Mă asemăn prea tare, mult prea tare pentru a da dovadă de obiectivitate.

Veniţi, am nevoie de viziunea voastră asupra superficialităţii, veniţi, veniţi să învăţăm împreună non-superficialiatea, veniţi să inventăm împreună inversul superficialităţii. Veniţi să dăm voalul lumii la o parte. Există atâtea lucruri doar date de înţeles. Veniţi să învăţăm subtilitatea sub-înţelesului, veniţi să-mi dovediţi contrariul lucrurilor spuse fără stil, fără urmă de stil, veniţi , veniţi cât mai mulţi să ne întrecem în idei, în percepţii, veniţi să ascultăm împreună poveştile, vieţile din spatele cuvintelor, nu va sfiiţi, nu vă fie teamă de silabe, veniţi să mă convingeţi că lumea asta mare este într-o continuă schimbare. Veniţi să prelungim lista, dovediţi-le tuturor că există şi faţa nevăzută a lucrurilor, sub-mulţimile acelea infinit de mici, aproape nesemnificative care adaugă puţin câte puţin stropul de subtilitate necesar ieşirii din mediocritate. Veniţi, vă aşteaptă experimentul depăşirii de sine!

Îmi place să cred că mă pot prelungi la infinit, că pot adaugă centimetrul necesar cunoaşterii la alte centimetri deja adăugate. Îmi plac culorile prin care se simte trecerea timpului. Caut un loc compatibil cu starea, înaintez o sută de metri, doar o sută de metri mai incolo zgârâie norii au dispărut. E vremea misterelor. Găsesc un felinar aprins, îmi scot pachetul de cărţi de joc şi încerc o cacealma. Nu-mi reuseste, sunt prea singură. Prea puţine indicii, prea puţine idei. Indicii mincinoase, Ksiusa Fedina nu e ceea ce pare. V-aţi gândit vreodată că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par? V-aţi gândit vreodată cum ar fi dacă, pe nepusă masă, lucrurile şi-ar schimbă identitatea devenind alte lucruri, complet diferite?

Veniţi, veniţi cât mai mulţi, am nevoie de punctele voastre de vedere. Am nevoie de o deformare forţată a ideilor preconcepute. Cine este această Tatiana Mitepas ? Cât de mult înşeală aparenţele? Veniţi să dezbrăcăm împreună lumea de aparenţe. Veniţi să ucidem împreună ideile preconcepute. Nu, nu vă fie teamă, nu este o crimă uciderea ideilor preconcepute, veniţi să construim împreună noi forme de stil.

Îmi plac ideile şi mai ales intersecţia lor. Există intersecţii şi intersecţii. Îmi plac intersecţiile cu valoare adăugată. Ciocnirile acelea subtile din care se nasc ideile, micile idei cu perspective de transformare în orice moment.  Veniţi să consumăm idei la greu, veniţi să vedem lumea prin ochii celorlalţi, veniţi câţi mai mulţi să dăm voalul lumii la o parte.

Mai mult  ca niciodată este nevoie de deschidere.