Omor timpul

@ Federica Galli

E o toamnă ciudată, începe mereu gri şi se termină mereu galben. Gri-ul atrage vrăbiile, vrăbiile sosesc în două stoluri distincte şi eu încerc să le număr. Şi, de ciudă că nu reuşesc, dau vina pe macarale – au apărut peste noapte, două macarale roşii, una mai înaltă ca alta – şi, de ciudă că nu reuşesc, îi invidiez pe oamenii din macarale. Atât de sus şi atât de singuri.

Apoi omor timpul.

Stau cu degetul apăsat pe timp şi apăs secundele din când în când şi secundele depun rezistenţa secundelor şi eu mă întreb de unde atâta rezistenţă. Şi mă întreb retoric numărând galbenul – e un galben bucăţi adunat de vânt – şi dau vina pe mine. Doar pe mine. Stau cu căştile pe urechi şi aştept să treacă ora, ziua, luna, să se ducă şi când nu mai vor să se ducă, ridic căştile de pe urechi şi trec eu. Doar eu.