Cineva spunea că ne cotropeşte cotidianul şi eu spuneam că nu înţeleg ce vroia să spună acel cineva. E ciudat cum uneori obţii răspunsuri fără să ţii cu dinţii să obţii răspunsuri. Sunt bine. Cât pot să fiu de bine în condiţiile în care nu cunosc nici locul potrivit, nici momentul nepotrivit şi nici inversul. Există lucruri care se întâmplă. Pur şi simplu se întâmplă. Fac parte din cei ce anticipează cât pot ei să anticipeze de tare. Adică anticipez până pleznesc de atâta anticipare şi apoi îmi rod degetele că nu s-a petrecut „aşa cum”. Chestiile care se întâmplă, pur şi simplu se întâmplă, le accept drept excepţii. Aşa e mersul lucrurilor. Să existe excepţii de la regula fiecăruia.
Vineri seara s-a întâmplat. Pur şi simplu s-a întâmplat. Nu există regulă la întâmplare. Există doar locul şi momentul. Am căscat ochii incredulă timp de trei ore încercând să asimilez întâmplarea. Mă culcasem pe la zece într-un cotidian şi mă trezisem pe la unsprezece într-altul. E şocant să schimbi cotidianul peste noapte. Peste o ora dintr-o noapte. Mi-am adus aminte de sentimentul acela ciudat pe care-l mai avusesem odată, la Revoluţie. Sentimentul acela ciudat că nu mai sunt un simplu cititor, un simplu spectator, un simplu trecător. Sentimentul acela ciudat că am devenit altceva.
Deocamdată sunt bine. Cotropită de noul cotidian dar încă bine. În rest … schimb cotidian pe orice altceva.
Abisuri 
Lasă un comentariu