Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Scara rulantă de la „Universal”, hala veche devenită nouă, devenită din nou veche, trecerile de pietoni deplasate la stânga, la dreapta … Vechii traversează pe lângă, le-a intrat în sânge vechea cărare, vechii se salută din priviri, se caută printre amintiri, vechii imortalizează amestecându-se acolo, în vechea piaţă, cu tot restul.

Azi m-am simţit veche, veche de tot. Bătătoream piatra cubică în ritmul meu, dansam fără să ştiu dansul pietrelor, eu şi bătrânii cocoşaţi, „şi mai vechii”. Îi priveam şi întineream puţin, doar puţin, şi zâmbeam. Într-un final ajungeam, dădeam drumul la muzică cât puteam să duc de tare şi ascultam. Apoi îmi căutăm foştii colegi de liceu pe Facebook şi oftam.

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Doar trecerile dau senzatia.