Giratoriu


Azi am trecut pe lângă un om cu pantaloni verzi și ochi căprui care privea un gard din sârmă ruginită de la atâta ploaie.  Plouase ieri până la 7 și apoi se gândise dacă să ningă sau dacă să nu ningă. Nu ninsese. Se așternuse doar un fel de pâclă albă, rece și umedă care îmi transformase sufletul în ceva greu de definit.

Adormisem alb și visasem rece. Se făcea că treceam pe lângă un om cu pantaloni verzi și ochi căprui care privea un gard din sârmă ruginită de la atâta ploaie. Omul avea o privire tristă și un tricou galben cu mâneci lungi și manșete până la degete. Degete roșii țineau o servietă din piele tăbăcita de ani și vântul bătea ușor, a iarnă dar iarna continua să nu vină. Priveam omul și-mi începeam anul avansând ușor, în rimul sensului giratoriu din capătul străzii. Era ceva magic în acel început de an.

Mă trezisem cu gândul la om și la stradă și uitasem să mănânc. Plecasem în ultimul moment și înaintasem fluid pe strada aproape goală. În dreptul fundației părăsite, dincolo de gard, intersectasem privirea omului. O privire tristă și un tricou galben cu mâneci lungi și manșete până la degete. Degete roșii țineau o servietă din piele tăbăcită de ani și vântul bătea ușor, a iarnă. Era ceva magic în acea iarnă care refuza să vină.

Cu gândul la verde și la om nici nu remarcasem când se terminase gardul. Unele lucruri se termină atât de brusc încât par a nu fi existat vreodată.  Cu ochii la drum și-n asteparea sensului giratoriu mă întrebasem dacă existase cu adevărat omul și gardul și verdele. Poate doar mi se păruse gardul și verdele și omul. Poate doar inventasem iarna care refuza să vină.

Citisem undeva despre capacitatea creierului de a umple vidul și despre definiția vidului Vidul este puțin mai presus decât nimicul. Vidul este câmp de frecvență foartă joasă.  Vidul este spațiul și este timp. Vidul umple nimicul cu repere. Creierul umple vidul cu oameni, fapte și sentimente. Sentimentul că s-a terminat sau sentimentul că abia începe. Intotdeauna ceva se termină și altceva abia începe. Omul și gardul și verdele era poate felul meu de a începe.  Sau poate  felul meu de a pune capăt.  Intrasem în sensul giratoriu cu gândul la dilema sensului. Mă învârtisem în cerc încărcând să aleg o direcție oarecare și, fără să vreau, alesesem strada pe care tocmai venisem. Sensul invers. Poate că, fără să știu, trebuia să mai văd odată omul. Să mai privesc odată gardul. Să mai simt odată verdele. Poate că, fără să știu, creierul meu sugerase răspunsul exact.  Poate felul meu de a începe era felul meu de a termina.

Sau poate invers ?

Reclame

Un gând despre &8222;Giratoriu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.