O viață are omul, mama ei de viață !

@ Pete Nowicki

El orb, el, celălalt el, mai vede puțin. Și-au dat întâlnire în acceleratul de Arad, vagonul 424. S-au așezat față în față bucuroși de revedere. Uneori cuvintele nu acoperă toate situațiile.

El, orb, scoate o sticlă de vin alb. Un pet de plastic. Vin făcut în casă, fără adaos de zahăr.  El, celălalt el, a adus pahare. Trenul zgâlțâie molcom și conversația se înfiripa. Nu pot să nu îi ascult. Căutam ineditul, ineditul a dat peste mine. Acceleratul de Arad, vagonul 424, ora 18 30, puțin dincolo de Ploiești.

Lângă mine, cei doi își povestesc o parte din viață . Între timp s-au căsătorit, au avut copii, au divorțat. În rest, își trăiesc viață la maxim. Mama ei de viață! El, celălalt el, scrie poezii, are blog și lucrează la un post de radio. Vorbește cult. Termenul nu acoperă întreagă senzație de bine. Este omul pe care merită să îl asculți. Nu mai vede deloc bine dar măcar vede. Celalat, orb, ascultă. Îi plac poziile lui Sorescu și Stănescu puse pe muzica lui Alifantis. Când le ascultă trăiește un orgasm intelectual. Îi spune senzației pe nume și râde. Tresar și zâmbesc ascuns. Conversația celor doi acaparează. Există un fel atât de minunat de a compensa. Mă bucur că există speranță!

Ca să fie totul complet, citesc că s-au acordat 3 ani și 6 luni. Continui să mă bucur în acceleratul de Arad. Cei doi continuă să depene. Râd și deapănă. Deapănă frumos si  cuvintele lor miros a viață. El, orb, s-a obișnuit să asculte intens viața. A făcut un hobby pentru calitatea sunetului. Preferă să „dea mai mult” dar să sune bine.  O viață are omul, mama ei de viață !