IUBIREA absoluta-i sfânta, neconditionata
Se afla pretutindeni si n-are forma plata.
Ea e puterea infinita, paradoxala, minunata,
Manifestata prin Cuvânt si, lumii revelata.
Ea nu da niciodata, pe nimeni la o parte,
Iar bratele-i întinse, spre om sunt îndreptate.
Când omul e aproape, de palmele strapunse,
E îngrozit si striga: „Îndura-Te de mine, o, Isuse” !
Era un fel de iubire
Am priceput.
Superb scris! <3
Mutumesc !
Am simțit fobia ta. E puternică, exprimată vibrant și jucăuș în același timp. Foarte mult mi-a plăcut. Atât de mult de parcă nu ar fi fost vorba de fobie. Un soi de declarație de dragoste răsucită.
Fobia de iubirea falsa ?
Falsă, ori poate neîmpărtășită. Jumătate de măsură, oricum. De aceea am spus răsucită. Doar pe un picior. 🙂
Îmi place mult abordarea poeziei, îmi plac și temele pe care le-ai propus. Toate. Ai posibilitatea să prinzi subiectul de la un capăt, să rulezi ori să faci fâșii. Ai să vezi cum m-am jucat azi. Adică ieri că eu acum merg la culcare.
E apăsat butonul care trebuie. Mă bucur ca un copil când văd o temă nouă. 🙂
Ma bucur tare ca a starnit interes! Si ca a dat cumva drumul la creatie. O noapte cu vise frumoase iti doresc!
Bună,

Îmi place să scriu, să grădinăresc, să gătesc și să călătoresc
Lasă un răspuns