Privirea care nu privea

Marți se trezise într-un pat de hotel de mâna a doua. Privise printre vise fereastra murdară și descoperise mirată o stradă îngustă care se termina într-un gard de plasă gri. Un porumbel zăcea învins, între două bucăți de lemn și, de undeva de departe, se auzea un copil care plângea. Nori grei și gri dădeau să cadă peste orașul de pe malul canalului. Mirosul  era pregnant acru și probabil că asta o si trezise. Nu-și mai amintea nimic. „Un peisaj de-a dreptul dezolant”  își spusese și apoi comandase o cafea neagră și 2 cornuri moi umplute cu ciocolată.