Cioburi


Literatura ca utopie

Avea un chip ratat ascuns în spatele unor ochelari cu rame groase. Lentilele păreau  puțuri și ochii, mici, de un albastru șters, cioburi pe fundul lor. În ciuda chipului ratat sau poate tocmai de aceea, fata cu coadă de cal avea un suflet mare pe care îl ascundea în spatele unei timidități bolnăvicioase dobândite de mică și cultivată de-a lungul anilor de atacurile repetat răutăcioase la adresa ei. Atrăgea răutățile celorlalți ca un magnet și tăcea, continuând să încaseze până când se umplea de atâta rău și-și pleca privirea urmărind contururile pietrelor cubice, mișcarea dezordonată a pufului de păpădie în contact cu praful și direcția aleatoare a păianjenilor gri grăbiți de vânt. Observa fiecare detaliu, fiecare fir, fiecare nuanță și nu mai asculta. Erau multe momentele ei de rupere de lume, atât de multe încât începuse, la un moment dat, să iubească la nebunie lentilele groase în formă de puț…

Vezi articolul original 387 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.