Uitasem

Troznea secolul la îmbinarea lemnului cu peretele mâncat de ani. Ușa era veche și, prin crăpăturile mari, lipsite de simetrie, se putea citi lumea de dincolo de ușă. Lumea era de un alb strălucitor, aproape bolnăvicios și totuși oamenii de dincolo de ușă păreau să nu mai aprecieze nimic. Mark îmi dăduse întâlnire la ora cinci în fața zidului crăpat și îmi spusese să nu întârzii. Nu întârziasem, ajunsesem cu douăzeci de minute mai devreme și căutasem zidul cu pricina timp de zece minute.